Axente, pompierul de serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 2-2 cu Gloria Bistriţa, bănăţenii au obţinut încă un egal chinuit, în meciul cu Gaz Metan Mediaş. Axente a egalat în ultimul minut pentru Timişoara. Eric a marcat de două ori contra Timişoarei şi a ajuns la cota 4 în Liga 1 fiind golgeterul competiţiei.

Marian Iancu nu a mai investit ca în anii trecuţi la Timişoara, iar din Banat au plecat jdestui ucători spre Bucureşti. Efectul se vede în rezultate pentru că trupa lui Petrovici se clatină serios. După remiza de pe propriul teren cu Gloria lui Jean Pădureanu, a urmat duşul rece cu Gaz Metan de ieri, când timişorenii au tremurat până în minutul 90 pentru un egal.

Bănăţenii s-au prezentat ca la un amical la Sibiu, iar medieşenii au profitat din plin. Cu brazilianul Eric în zi de graţie, Gaz Metan a deschis scorul destul de rapid, în minutul 15. Totul a plecat de la un fault al lui Sepsi la Alex Munteanu în careu, iar „centralul" Ovidiu Haţegan a arătat punctul cu var şi Eric a marcat cu calm. După pauză, medieşenii înscriau din nou şi păreau stăpâni pe deznodământul partidei.

Alexe a pierdut destul de usor în faţa lui Eric, iar mijlocaşul a prins un şut din marginea careului, care l-a lăsat fără reflex pe Pantilimon. Timişorenii nu au cedat, au alergat după egalare, iar Magera i-a băgat repede în joc, şutul său din afara careului mergând lângă bară. Norocul a ţinut cu bănăţenii, care în ultimul minut de joc au egalat prin Axente, omul salvator pentru Timişoara şi în victoria din Finlanda, din preliminariile Ligii Europa, cu MyPa.

Au dat vina pe arbitraj

Bănăţenii se consideră nedreptăţiţi de prestaţia centralului Ovidiu Haţegan. Mai précis, preşedintele Gheorghe Chivorchian a consideră că penaltyul din care medieşenii au deschis scorul nu trebuia acordat.

"Nu mai putem accepta aşa-zisele greşeli. Sub masca asta că arbitrii au prins o zi proastă se petrec tot felul de lucruri caudate. Să vă uitaţi cum arbitrează ei în străinătate şi cum o fac la noi", a explicat Chivorchian.

2 - 2

Gaz Metan: Pleşca - R. Zaharia (Trtovac ‘82), Lazăr, Akaky, Pârvulescu (Prekop ‘87)- Kubala, Todea - Al. Munteanu, Eric, Hoban - Agananovic (Liţu ‘89)..
Antrenor: Cristian Pustai.
Timişoara: Pantilimon - Scutaru, Mera, Cisovsky, Sepsi - Alexa, Bourceanu (Poparadu ‘67) -Curtean (Tameş ‘60), Magera, Goga - Axente.Antrenor: Vladimir Petrovici.
Goluri: Eric (16, 48) / Magera (72), Axente (90)
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad)
Stadion „Municipal- Sibiu": 3.000

Telex

Deficienţe de comunicare. Preşedintele Chivorchian a admis că încă mai există lacune în relaţia ditnre antrenorul Petrovici şi jucători Timişoarei. "Am adus translator un antrenor de fotbal, dar se pare că încă mai există probleme de comunicare", a spus Chivorchian.

Eric a plans la golul doi! Golgeter în Liga 1 cu patru reuşite, acesta îi dedică golurile unui prieten, ală cărui tată a decedat. "Am plâns după golul doi deoarece a murit tatăl celui mai bun prieten al meu din Brazilia, îi dedic lui cele două reuşite. Ştiu că de acolo de sus s-a uitat la mine", a declarat Eric.

Mediaş, "complexul" Timişoarei! Disputa de ieri a fost a şaptea dintre cele două echipe. Gaz Mediaş a bătut de trei ori, iar Timişoara doar de două ori. Două dintre dispute s-au încheiat le egalitate.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite