Avertismentul unui fost internaţional, înaintea meciului cu Muntenegru: „Să nu fim iar de râsul Europei, ca atunci cu nisipul, în 2003, cu Danemarca”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gazon cluj arena. foto prosport.ro

După câteva zile de bâjbâială, oficialii Federaţiei Române de Fotbal au luat decizia ca meciul cu Muntenegru din 4 septembrie să se dispute totuşi pe „Cluj Arena”.

„Federaţia Română de Fotbal îşi respectă angajamentul luat faţă de suporterii clujeni şi ardeleni prin decizia de a organiza la Cluj partida România-Muntenegru. Din această dorinţă, în urma inspecţiei UEFA cu privire la situaţia gazonului de pe «Cluj Arena», s-a solicitat şi o analiză comparativă de specialitate din partea forului continental care să cuprindă şi situaţia stadionului «Dr. Constantin Rădulescu» din Cluj. Concluziile acestei analize comparative evidenţiază avantaje şi dezavantaje pentru fiecare dintre stadioane în perspectiva meciului din 4 septembrie, astfel că am decis ca partida de debut a tricolorilor în aceste preliminarii să fie găzduită de Cluj Arena. În acelaşi timp, avem încredere în capacitatea şi disponibilitatea partenerilor noştri clujeni din cadrul acest demers organizatoric de a se asigura că suprafaţa de joc se va prezenta în condiţii bune la ora partidei, posibilitate evidenţiată şi de raportul de specialitate al UEFA, în cazul unor eforturi susţinute”, a transmis forul fotbalistic.

Biletele costă între 35 şi 500 de lei

Astfel, vânzarea biletelor, întreruptă temporar miercuri, a fost reluată. Tichetele, cu preţuri între 35 şi 500 de lei, sunt disponibile pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro. Acestea pot fi achiziţionate atât prin plata cu cardul, cât şi ramburs. De asemenea, începând de luni, biletele vor putea fi achiziţionate şi de la casieriile „Cluj Arena”. Antrenorul celor de la Dinamo, Ioan Andone, a criticat instituţia condusă de Răzvan Burleanu pentru faptul că a ales „Cluj Arena” ca loc de disputare al meciului România - Muntenegru, întrebându-se cum a fost posibil ca oficialii federaţiei să nu ţină cont de faptul că stadionul găzduia un mare festival înaintea partidei. „Nu poţi să joci pe un teren fără iarbă şi iar să fim de râsul Europei, ca atunci cu nisipul, cu Danemarca. Parcă numai la noi se întâmplă. Nu se ştia dinainte că e festivalul ăla, «Untold», acolo, care distruge tot? E frumos, sunt 200.000 de oameni... Dar, uită-te, e un gazon care nu mai revine decât la anul, cred eu. Pentru antrenori şi jucători important este ca gazonul să fie impecabil”, a declarat fostul internaţional.

Precedentele din 2003 şi 2011

În istoria echipei naţionale, au existat mai multe momente în care gazonul arenelor pe care au jucat tricolorii a fost execrabil. În 2003,  partida România – Danemarca (2-5), din preliminariile Euro 2004, s-a jucat pe fostul „23 August”, pe un teren care avea doar câteva smocuri de iarbă, restul suprafeţei semănând cu o plajă. De asemenea, meciul inaugural al „Arenei Naţionale”, din 2011, România – Franţa (0-0), din preliminariile Euro 2012, s-a disputat pe un gazon execrabil. „Sub crampoanele jucătorilor, gazonul s-a rupt, arătînd mai degrabă ca o grădină presărată cu muşuroaie de cârtiţe”, a notat ulterior presa din Hexagon.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite