Aventura lui Gâlcă la Espanyol e la final. De ce nu vor spaniolii să-l mai ţină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
galca

Şansele fostului antrenor al Stelei de a continua şi în sezonul următor la echipa catalană sunt extrem de mici în acest moment.

Costel Gâlcă şi-a împlinit sezonul acesta un vis, acela de a antrena în Spania, acolo unde a jucat timp de zece ani. Gâlcă a preluat-o pe Espanyol Barcelona, într-un moment dificil pentru această echipă, dar după un început promiţător, a urmat un lung şir de rezultate mai puţin fericite, care au erodat încrederea conducerii în capacităţile antrenorului român. Din acest motiv, Gâlcă are şanse minime de a mai continua şi din vară cu Espanyol.
Spaniolii de la Marca scriu că şefii lui Espanyol îi dau credit lui Gâlcă doar până la finalul acestui sezon, când îi expiră contractul antrenorului de 44 de ani. Rezultatele slabe din ultimele meciuri i-au convins pe aceştia că trebuie să apeleze la un alt tehnician pentru campionatul următor. Cu 3 etape înainte de final, Espanyol e pe 15 în La Liga, la 5 puncte de retrogradare. Echipa are deja cinci meciuri fără victorie, ultimul succes fiind înregistrat pe 20 martie. În ultimele trei etape, Espanyol va juca acasă, cu Sevilla, în deplasare, cu Barcelona, şi din nou acasă, cu Eibar, şansele de rămânere în prima ligă fiind destul de mari.
Conducerea lui Espanyol este nemulţumită şi de faptul că Gâlcă a insistat pentru transferul lui Arlauskis, adus sub formă de împrumut de la Watford, dar care a avut evoluţii foarte slabe în Spania. Portarul, care anul trecut a jucat la Steaua, a fost titular în trei meciuri, iar rezultatele sunt următoarele: 0-6 cu Real Madrid, 0-5 cu Real Sociedad şi 0-4 cu Las Palmas.
Iminenta plecare a lui Gâlcă de la Espanyol va face ca fotbalul românesc să nu mai aibă niciun reprezentant pe banca unei echipe din Occident. Oricum, tehnicienii români nu mai au căutare în străinătate, numărul celor care îşi derulează angajamente afară fiind foarte mic: Mircea Lucescu (Şahtior), Răzvan Lucescu (Skoda Xanthi), Cosmin Olăroiu (Al Ahli), Victor Piţurcă (Al Ittihad) şi Dan Petrescu (Jiantsu).


Bilanţul lui Gâlcă la Espanyol
Meciuri: 23
Victorii: 6
Egaluri: 5
Înfrângeri: 6
Meciuri în campionat şi cupa Spaniei
   

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite