Avem cinci românce în Top 100 WTA: Irina Begu, urcare spectaculoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep, cu trofeul de la Prague Open. FOTO: WTA Twitter
Halep, cu trofeul de la Prague Open. FOTO: WTA Twitter

Competiţia din Cehia a avut cinci sportive din  România pe tabloul principal, dintre Ana Bogdan a avansat până în sferturi, Irina Begu a jucat semifinala, iar Simona Halep a luat trofeul. Aceste rezultate se reflectă în noul clasament mondial.

Turneul de la Praga a fost unul reuşit pentru tenisul feminin din România. Proba de simplu a fost câştigată de Simona Halep, iar în cea de dublu, perechea Niculescu / Olaru a jucat finala. În plus, am avut şi o semifinală sută la sută românească la simplu: Halep - Begu.

Totuşi, fiind de categoria International, precum fostul turneu feminin de la Bucureşti, întrecerea cehă n-a oferit foarte multe puncte. De pildă, Halep, din postură de campioană, a luat doar 280 de puncte. De aceea, Top 10 WTA nici n-a suferit vreo modificare după cele două întreceri de săptămâna trecută, cele de la Lexington şi Praga. 

La vârf, Halep rămâne la o distanţă foarte mare de liderul mondial, Ashleigh Barty, deşi australianca n-a jucat nicăieri. Cele două sportive sunt despărţite de 2.361 de puncte!

În schimb, în partea inferioară a clasamentului, au fost ceva mişcări. Dintre românce, Irina Begu a reuşit o urcare spectaculoasă, de 12 locuri, ajungând până pe 70. Iată ierarhia actualizată:

1. Barty 8.717 puncte

2. Halep 6.356p

3. Pliskova 5.205p

4. Kenin 4.590p

5. Svitolina 4.580p

6. Andreescu 4.555p

7. Bertens 4.335p

8. Bencic 4.010p

9. S. Williams 3.975p

10. Osaka 3.625p

-------------------------

70. Begu 872p (+12 locuri)

77. Cîrstea 820p (-1 loc)

86. Ţig 759p

87. Bogdan 755p (+5 locuri)

122. Buzărnescu 558p

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite