Australian Open 2015: Irina Begu s-a calificat în turul trei, după ce a învins-o pe Siniakova cu scorul 7-5, 6-4. Are culoar bun spre sferturile de finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Australian Open 2015. Jucătoarea româncă de tenis Irina Begu, numărul 42 mondial, a învins-o pe reprezentanta Cehiei, Katerina Siniakova (locul 81 WTA), cu scorul 7-5, 6-4, în turul doi al competiţiei.

Primul set adjudecat de Irina Begu a durat o oră şi 10 minute, iar emoţiile au fost mari deoarece jucătoarea româncă a fost nevoită să revină de la 0-3. În prima jumătate din cel de-al doilea set, Irina Begu a reuşit să stabilească o diferenţă consistentă, scorul arătând 4-1 în favoarea româncei. În final, Begu s-a impus cu 6-4 şi s-a calificat astfel în turul al treilea.

Este cea mai bună performanţă a Irinei Begu într-un Grand Slam. Ea urmează să joace cu tenismena de orgine germană, Carina Witthoeft, locul 104 mondial.

 Irina Begu are un culoar bune spre fazele finale. Vezi cu cine se poate duela

Simona Halep o va înfrunta pe Jarmila Gajdosova (Australia, locul 62 WTA) în turul II, iar partida e programată după meciul lui Nadal, la masculin, care începe la ora 10.00, ora României. Astfel, e de aşteptat ca Halep să pătrundă pe teren, undeva la ora 12.00, ora României.

Eurosport şi Eurosport 2 vor transmite meciurile de la Australian Open, iar adevarul.ro te va ţine la curent cu desfăşurarea confruntărilor în care sunt implicaţi românii.

Niculescu şi Mergea, în turul I, la dublu

În afară de Begu şi Halep la simplu, miercuri, România va avea reprezentanţi şi la partidele de dublu de la Australian Open.

La dublu feminin, perechea Monica Niculescu / Vitalia Diatcenko (România / Rusia) va întâlni în primul tur cuplul american Lauren Davis / Christina McHale, în al patrulea meci de pe terenul 11.

La masculin, perechea Florin Mergea / Dominic Inglot (România / Marea Britanie), cap de serie numărul 14, va juca împotriva cuplului australian Matthew Ebden / Matt Reid, în prima întâlnire de pe terenul 19. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite