Australia, criticată dur în lume: „Au făcut din Djokovici un campion al drepturilor omului!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Djokovici

Presa internaţională continuă să se minuneze de modul în care Guvernul condus de prim-ministrul Scott Morrison a „reuşit“ să creeze un fiasco planetar.

În România, analiştii care l-au răstignit pe Djokovici, timp de o săpătămână, închizând ochii la amănunte cruciale, care îi dădeau dreptate sârbului, continuă să-l facă praf, inclusiv după ce Justiţia a făcut lumină, în acest caz.

În presa internaţională, în schimb, lucrurile stau foarte diferit. Iar un editorial publicat în „The Guardian“, sub semnătura lui Simon Jenkins (foto), subliniază ce se ştia de acum câteva zile: Australia are nişte probleme birocratice grave. Care acum au lovit într-o vedetă internaţională, declanşând un scandal uriaş.

„Adevărul“ vă oferă, în rândurile de mai jos, traducerea parţială a textului care a apărut, ieri, în publicaţia britanică, „The Guardian“.

Jenkins

„Cazul Djokovici e despre practicile greşite de la graniţele Australiei, nu despre vaccinare“

Există o singură lecţie în achitarea lui Djokovici, acuzat pentru că a încercat să intre în Australia nevaccinat. Aceea e că e ceva foarte greşit, în ceea ce priveşte controlul graniţelor acestei ţări.

Judecătorul a descoperit că vedeta tenisului îndeplinise toate condiţiile rezonabile de a intra în ţară, aşa cum a acceptat şi Guvernul Federal. A avut două scutiri separate de la vaccinare, una de la Federaţia Australiană de Tenis şi alta acordată de Statul Victoria. Viza lui a fost anulată la controlul paşapoartelor, fără ca Djokovici să apuce să ia legătura cu avocatul lui. A fost reţinut într-un hostel în care sunt ţinuţi refugiaţii. Toată procedura a fost bizară.

Dacă Guvernul Federal decide să treacă peste verdictul judecătorului şi să anuleze, din nou, viza lui Djokovici, rămâne de văzut. Prim-ministrul Scott Morrison poate argumenta că, făcând asta, se va da un exemplu pentru toţi cei care vor să fenteze vaccinarea, chiar dacă s-au folosit de toate portiţele birocratice pentru a respecta regulile.

În orice caz, acest fiasco are prea puţine legături cu faptul că Djokovici a refuzat vaccinul pentru COVID-19. În egală măsură, trebuie să fie irelevant că Morrison (foto), dar şi alţii au vrut capul cu statut de mare vedetă al lui Djokovici, pentru a se folosi de el în campania de vaccinare.

Morrison

Prin modul dezolant în care au gestionat cazul Djokovici, autorităţile australiene l-au transformat pe Nole într-un campion care se luptă pentru drepturile omului.

Judecătorul australian n-a întrebat dacă vaccinarea e o idee bună, ci a vrut să ştie ce ar fi trebuit să facă sportivul sârb şi n-a făcut? Când n-a primit niciun răspuns, judecătorul s-a enervat vizibil, din cauza modului incorect în care a fost tratat jucătorul de tenis. De parcă Novak ar fi fost purtătorul unei boli cumplite şi trebuia să fie încarcerat imediat.

În nişte vremuri în care autorităţile au început să recurgă la tiranie, în numele respectării legilor, cazul lui Djokovici reprezintă, într-adevăr, o mică victorie pentru suţinătorii săi.

CITEŞTE ŞI:

Opinie: Cazul Djokovici, o victorie pentru jurnalismul care separă faptele de convingerile personale

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite