Astra, „dinamitată“: Şumudică a abandonat echipa, Budescu pleacă, datorie uriaşă la ANAF

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia din Giurgiu a încheiat anul pe locul 1 în campionat, însă cu alte două puncte pierdute, la Severin, în faţa celor de la Pandurii. După meci, antrenorul şi vedeta echipei au lăsat de înţeles că urmează destrămarea liderului.

Pandurii - Astra s-a încheiat la egalitate, scor 1-1 (Săpunaru 18 / Boldrin 83) la capătul unui meci în care fiecare echipă a avut un om eliminat. Gazdele au rămas în zece, după ce Piţian a văzut „roşu“ (42), în timp ce de la Astra, Geraldo a fost trimis mai devreme la cabine (90+1).

După egalul din această rundă, Astra rămâne pe locul 1 cu 46 de puncte, dar urmăritoarele Viitorul şi Dinamo, cu câte un meci mai puţin şi câte 40 de puncte, pot micşora distanţa, dacă vor învinge FC Voluntari, respectiv CFR Cluj. Pandurii ocupă poziţia a patra în clasament, tot cu 40 de puncte.

Totuşi, dintre toate formaţiile din partea superioară a clasamentului, Astra are cele mai mari probleme. La Severin, echipa n-a fost însoţită de Marius Şumudică, acesta invocând probleme medicale. De fapt, aproape sigur, el va pleca de la Astra în această iarnă, la fel cum se va întâmpla şi cu vedeta Budescu. Haosul de la club e atât de mare, încât nici De Amorim n-a făcut deplasarea la Severin, spunând că şi-a programat deja nunta! La finalul jocului, antrenorul giurgiuvenilor a recunoscut toate aceste probleme la Dolce Sport.

Ce a spus?

„Eu cred că mi-am încheiat misiunea la Astra. Nu mai pot să-i ţin din vorbe pe jucători. Dacă se vor rezolva problemele, e altceva. Altfel nu mai văd vreo soluţie. Străinii cred că nici nu mai vin la pregătire. E o datorie de la ANAF de 1,1 milioane de euro. Ce să mai facă şi domnul Niculae, care are conturile blocate? Dacă îl dă pe Budescu şi pe încă unul în străinătate, n-am nici o problemă. Nu vreau să-i dau în România la o echipă cu care mă bat. Atunci ce pretenţii să mai am?“, a spus Şumudică.

El a vorbit şi despre Budescu şi De Amorim: „Credeţi că dacă banii erau daţi la zi se mai căsătorea De Amorim? El mi-a zis că a vorbit cu oamenii din conducere şi că merge să se căsătorească. I-am zis că-i fac referat să-l amendez. El mi-a zis că din ce să-l amendez, dacă n-a văzut un bani de trei luni şi jumătate. Budescu are o ofertă bună din Qatar. El duminică ar trebui să ia viza şi să meargă acolo. Eu n-aş vrea să vând niciun jucător, ca să mă pot bate la titlu. Dar dacă nu se doreşte asta, e OK, nu mai continuăm“, a încheiat tehnicianul Astrei.

Budescu: „Nu ştiu dacă returul mă prinde la Astra“

Vedeta liderului a confirmat şi el iminenta sa plecare la Al-Ahli Doha. „E greu de spus dacă Astra poate lua titlul. Nu ştiu dacă mă mai prinde returul aici. O să vedem ce o să fie în perioada următoare şi cu Steaua şi ce mai e în Qatar“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite