Aşa se fac proiectele în România: Dinamo s-a mai despărţit de un om venit să construiască. „Vamă“, out. Reacţia sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De când Ionuţ Negoiţă a preluat formaţia din „Ştefan cel Mare“, la club se vorbeşte întruna despre proiecte. Numai că oameni care ar trebui să le implementeze sunt schimbaţi ca pe şosete.

După Flavius Stoican, Daniel Stanciu şi Constantin Anghelache, ultimul revenit între timp, Dinamo s-a mai despărţit de un „om de proiect“: Dinu Gheorghe.

„Vamă“, instalat în funcţa de manager general la 29 aprilie, a rezistat la club doar 113 zile. Site-ul oficial al celor de la Dinamo a anunţat, astăzi, plecarea sa din stafful administrativ.

„FC Dinamo Bucureşti a încetat azi, 20 august, raporturile contractuale cu domnul Dinu Gheorghe, care până acum a ocupat funcţia de manager general al clubului. Echipa din Ştefan cel Mare îi mulţumeşte pentru activitatea depusă şi îi urează mult succes în continuare“, a scris fcdinamo.ro.

Neînţelegeri cu Negoiţă

Cât timp a lucrat pentru Dinamo, Dinu Gheorghe a avut mai multe „ciocniri“ cu finanţatorul Ionuţ Negoiţă, părţile ajungând, la un moment dat, şi la înjurături!

Chiar dacă, de fiecare dată, „Vamă“ şi Negoiţă au negat conflictele în presă, într-un final, ei n-au mai putut lucra împreună. Această situaţie a fost recunoscută, printre rânduri, de Dinu Gheorghe, într-o intervenţie pe care acesta a avut-o la Digi Sport.

Ce a spus?

„Am convenit că e mai bine aşa şi atât. Ce s-a stabilit la început s-a respectat, n-are legătură. Am convenit cu Negoiţă că nu vedeam lucrurile la fel şi am hotărât să încetăm colaborarea. Cu răbdare, echipa asta va creşte şi va face o figură frumoasă anul acesta. Lucrurile se mai schimbă pe parcurs, fiecare vede lucrurile altfel la început, apoi lucrurile se mai schimbă. Nu e un capăt de ţară, nu moare Dinamo fără mine sau cu mine. Suporterii trebuie să fie lângă echipă în continuare şi cu asta basta. În timp s-au adunat nemulţumirile şi atunci s-a pus punct. Dinamo n-are probleme financiare, are salarii plătite la zi, nu e nicio problemă. Jucătorii care au fost aduşi (n.r. - în vară) au venit cu acordul patronului şi al antrenorului“, a declarat Dinu Gheorghe. 

UPDATE 19.23 - Potrivit gsp.ro, înlocuitorul lui Dinu Gheorghe în funcţia de manager general va fi Vlad Munteanu, fost fotbalist care a cucerit un titlu, trei Cupe ale României şi o Supercupă cu Dinamo. După ce s-a retras, Munteanu (34 de ani) a îndeplinit funcţia de manager la Universitatea Cluj, între 2013 şi 2015.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite