Piţurcă, după remiza cu Argentina: „Acest rezultat înseamnă foarte mult”; Pantilimon: „Am jucat ca o adevarată echipă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, a declarat, după meciul amical de miercuri seară cu Argentina, încheiat cu scorul 0-0, că rezultatul înseamnă foarte mult pentru jucatorii selecţionatei României, iar rezultatul i se pare „echitabil”. De asemenea, portarul Costel Pantilimon a spus că rezultatul este „un important punct de plecare moral” în cadrul preliminariilor Campionatului European.

„A fost un meci important pentru noi, l-am trecut cu bine. Era foarte important să nu pierdem şi am reuşit asta după un joc bun în care puteam să câştigăm, dar să şi pierdem. Cred că rezultatul este echitabil, deşi am înţeles că golul nostru a fost valabil. Dar nu mai contează acum, i-am felicitat pe băieţi pentru felul în care au jucat. Mi s-a părut că argentinienii au jucat la sânge, deşi nu au fost la nivelul unui meci oficial. Ofensiv trebuie să apreciem jocul echipei noastre. Ei nu au avut spaţii de joc. Să nu credeţi că Argentina nu şi-a dorit să câştige azi. Nu se pune problema că Argentina nu a respectat echipa României. Acest rezultat înseamnă foarte mult. Când joci cu o echipă din primele trei din lume şi obţii un rezultat de egalitate încrederea jucătorilor creşte” a declarat, la finalul partidei, Victor Piţurcă.

Costel Pantilimon, portarul echipei naţionale de fotbal, a spus, miercuri seară, după meciul cu Argentina, că selecţionata României a jucat ca o adevarată echipă.

„E un punct bun pentru noi. Pot zice că noi am jucat foarte bine. Ne bucurăm că am jucat ca o adevărată echipă. E un punct important de plecare pentru moralul nostru şi gândul de a ne califica la Euro. Ne dorim foarre mult să ajungem a Campionatul European, după ce am pierdut la limită o calificare la Cupa Mondială. Mergem mai departe. E o grupă echilibrată şi cred că o să fie o bătălie între 3-4 echipe”, a declarat Costel Pantilimon, referindu-se la grupa F de calificare din cadrul Campionatului European din 2016.

De cealaltă parte, antrenorul Argentinei, Alejandro Sabella, a spus miercuri seară, dupa finalul partidei cu selecţionata României, că echipa sa trebuia să câştige.

„O primă repriză echilibrată, România a închis foarte bine jocul. În prima repriză jocul nostru s-a bazat mai mult pe sclipirele individuale, în a doua pe forţa echipei. În cea de-a doua noi am avut mai multe şanse de a marca, dar şi România a avut ocazii pe contraatac. Cred că după cum a decurs jocul meritam să câştigăm. Am dominat centrul terenului, am controlat jocul, iar Di Maria a condus tot jocul nostru în această seară”, a declarat după finalul partidei, Alejandro Sabella.

De asemenea, selecţionerul Argentinei a subliniat că şi-ar dori ca toţi antrenorii din lume să aibă un jucător precum Messi.

„Messi a jucat bine de câte ori a avut balonul, a fost sclipitor de câte ori a avut mingea şi a avut faze de joc în care şi-a pus colegii în situaţii de a marca. Pentru mine este un jucător excepţional. Mi-aş dori ca toţi antrenorii să aibă un jucător precum Messi în echipele lor. Trebuie însă să ţinem cont de faptul că mulţi jucători au evoluat duminică. S-a acumulat oboseală şi după drumul lung până în România, dar sunt convins că se vor odihni şi atunci nivelul va creşte”, a mai spus antrenorul Argentinei.

Mircea Sandu, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a declarat la finalul partidei România - Argentina că există semne bune la echipa naţională.

„A fost un meci reuşit în care spectatorii cred că au fost mulţumiţi. Sunt semne bune la naţională şi mă bucur că a venit multă lume la stadion. Messi a fost relaxat, dar a făcut câteva faze incredibile. Ne-a amintit de momentele cu care ne încânta Hagi. Mi-a plăcut Dragoş Grigore, care pe zi ce trece capătă tot mai multă încredere. Am stat în tribună cu familia, cu preşedintele LPF şi cu câţiva colegi din federaţie”, a declarat Mircea Sandu pentru postul Dolce Sport.

Echipa naţională a României a remizat cu Argentina, scor 0-0, într-un meci amical desfăşurat pe Arena Naţională din Bucureşti.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite