Arabii au bani, românii au talent: de ce petrodolarii nu aduc şi medalii olimpice şi la ce măsură au recurs şeicii din Qatar

Femi Ogunode, un atlet nigerian care reprezintă Qatarul. FOTO: AP

Ţările din zona Golfului Persic investesc masiv în sport, însă le lipseşte ceva esenţial pentru a face performanţă. Din orgoliu, arabii au adoptat o strategie care a revoltat lumea sportului.

Qatar, investiţii din ce în ce mai mari în sport, infrastructură de cinci stele şi antrenori plătiţi regeşte. România, bani tot mai puţini alocaţi sportului, arene şi săli în paragină şi antrenori care trăiesc din salarii mizerabile.

Ce au făcut cele două ţări la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice din vară, „oglinda“ nivelului sportului din fiecare ţară? Qatar a luat două medalii, ambele de bronz, în timp ce România a cucerit nouă medalii, dintre care două de aur. 

Apare o întrebare: de ce Qatar, dar şi alte ţări arabe din zona Golfului Persic nu obţin rezultate pe măsura investiţiilor făcute în sport? Răspunsul mi l-a oferit, cândva, un antrenor care lucrează în fotbalul arab: „Cei de aici au toate condiţiile pentru a face sport. Le lipseşte însă ceva esenţial: foamea. Când primeşti totul gata din partea statului, nu-ţi mai arde de muncă, iar performanţă fără muncă nu se poate“.

Fără materie umană, dar cu resurse financiare uriaşe şi cu ambiţia de a se face remarcaţi la nivel mondial, arabii au găsit metoda de a obţine performanţe în sport: cumpără gloria, în loc să transpire pentru ea. Iar Qatar e cel mai bun exemplu în acest sens.

Handbal: doi qatarieni în lotul de 17

Luna trecută, Qatar a devenit prima ţară noneuropeană, calificată în finala Mondialului de handbal masculin, eveniment organizat chiar la Doha. Această realizare a fost umbrită însă de faptul că doar doi jucători qatarieni s-au aflat într-un lot de 17 format din handbalişti din Muntenegru, Franţa, Cuba, Emirate, Bosnia, Spania, Siria, Tunisia, Iran şi Egipt! 

Unii dintre aceşti mercenari au acceptat să îmbrace tricoul Qatarului, după ce mulţi ani evoluaseră pentru ţările lor natale, în schimbul unor sume cu şase zerouri la coadă. Plus o promisiune: pentru calificarea în semifinale, toţi componenţii lotului au primit rente viagere consistente. 

Qatar a putut ansambla această multinaţională datorită regulamentului Federaţiei Internaţionale de Handbal: la trei ani după ce se retrage de la o echipă naţională, un handbalist poate evolua pentru alta.

Baschet: american de la Asesoft

Datorită locului 2 obţinut la Mondiale, naţionala de handbal e doar un exemplu mai vizibil al modului în care Qatar cumpără sportivi.

Prima reprezentativă de baschet are un lot format din jucători născuţi în SUA, Somalia sau Sudan. Printre ei se numără şi Jarvis Hayes (33 de ani), legitimat la Asesof Ploieşti din 2014. Totuşi, naturalizările nu prea au dat roade aici. La Jocurile Asiatice din 2014, echipa s-a clasat pe locul 6 din 16 şi nu s-a calificat pentru Mondialul de anul trecut. 

Câte un milion pentru halterofilii bulgari

Singurele medalii obţinute de Qatar la haltere au fost câştigate de sportivi bulgari. Naturalizarea lor a fost făcută în transparenţă totală, fiecare primind un milion de dolari. În schimbul acestei sume, sportivii în cauză au primit paşaport qatarez, dar şi câte un nume de arab. Iată câteva exemple:

*Said Saif Asaad (născut Angel Popov) - A fost naturalizat pentru a reprezenta Qatarul la Jocurile Olimpice din 2000. Strategia a dat roade. A luat bronzul la categoria 105 kilograme. Ulterior, a luat un aur la Jocurile Asiatice din 2002 şi la altul la Campionatele Mondiale din 2003.

*Badr Salem Nayef (născut Petar Tanev) - După ce a luat un bronz pentru ţara sa natală la Campionatele Mondiale din 1998 şi un aur la Campionatele Europene din 1999, a reuşit să obţină un aur (CM 1999) şi un bronz (Jocurile Asiatice din 2000) pentru Qatar.

Jaber Saeed Salem (născut Yani Marchokov) - Le-a adus arabilor cinci medalii la Campionatele Mondiale şi la Jocurile Asiatice.

Atletismul e Made in Africa

Mai toate recordurile naţionale ale Qatarului în atletism şi medaliile câştigate în competiţii internaţionale le aparţin unor sportivi africani.

La Jocurile Asiatice din 2014, eveniment care echivalează cu Jocurile Olimpice la nivel continental, patru din cele şase medalii de aur au fost cucerite de sportivi naturalizaţi: Femi Ogunode (Nigeria) şi Mohamad Al-Garni (Maroc).

Cel mai mediatizat caz de atlet naturalizat a fost cel al lui Saif Saaeed Shaheen, născut Stephen Cherono în Kenya. După două medalii de aur pentru ţara sa natală la Mondialele de juniori din 1999 şi 2002, Cherono a reprezentat Qatarul în schimbul sumei de un milion de dolari, plus un salariu lunar de 1.000 de dolari pentru restul vieţii. 

A fost aspru criticat în Kenya, iar după ce a câştigat medalia de aur pentru Qatar la Campionatele Mondiale din 2003, fratele lui, care a concurat pentru Kenya, l-a ignorat şi a refuzat să-l felicite, considerând că Stephen şi-a trădat ţara.

Pentru tir se recrutează din Rusia

Arabii naturalizează jucători nu doar pentru fotbal, handbal şi baschet, sporturi care se bucură de mediatizare la nivel internaţional, ci şi pentru discipline mai puţin populare. Astfel, rusul Oleg Engachev (47 de ani) a fost convins să reprezinte Qatarul la Jocurile Asiatice din 2014, iar investiţia a fost una inspirată: Engachev a luat medalia de aur.

4 medalii olimpice a luat Qatar de-a lungul istoriei, toate de bronz. Una dintre ele a fost cucerită de un sportiv naturalizat: La JO 2000 din Sydney, Said Saif Asaad (născut Angel Popov în Bulgaria) s-a clasat pe trei la categoria 105 kg.   2,2 milioane de oameni trăiesc în Qatar, însă doar 282.750 dintre ei sunt cetăţeni ai acestei ţări.