Aproape 3.000 de participanţi sunt aşteptaţi la cea mai nouă competiţie sportivă  5K BETANO Night Run

Aproape 3.000 de participanţi sunt aşteptaţi la cea mai nouă competiţie sportivă  5K BETANO Night Run

Se pregăteşte lansarea primei ediţii a 5K BETANO Night Run, în seara de 8 iunie, cu plecare din parcul Herăstrău, împreună cu Bucharest RUNNING CLUB, organizatorul celor mai mari competiţii de alergare stradală din România.

La conferinţa de presa ce precede evenimentul de alergare au luat cuvântul reprezentaţii BETANO şi Bucharest RUNNING CLUB, precum şi ambasadorul evenimentului, Andreea Raicu. 

Aproximativ 3.000 de oameni sunt aşteptaţi vineri, 8 iunie, în Parcul Herăstrău, începând cu ora 18:45, pentru a începe pregătirile pentru alergarea de 5 kilometri pe timp de seară. În jurul orei 20:30, alergătorii cu vârsta peste 18 ani vor porni în cursă, pe traseul stabilit, în cadrul competiţiei individuale, dar şi în echipe de minim 5 persoane. Traseul include porţiuni de alergare stradală cu trafic limitat - Şoseaua Kiseleff şi Bulevardul Prezan - şi porţiuni prin Parcul Herăstrău, cursa de 5 km încheindu-se în parcarea Berăriei H. 

Participanţii deja înregistraţi sunt aşteptaţi să îşi ridice kit-urile joi, 7 iunie, în intervalul orar 12.00-22.00 şi vineri, 8 iunie, în intervalul 12.00-19.30, în spaţiul special amenajat în fata Berăriei H. Cei care nu s-au înregistrat online, dar vor să participe la competiţie, sunt aşteptaţi în zona special amenajată din faţa Berăriei H pentru a ocupa ultimele locuri libere, de luni până joi (4-7 iunie), între orele 12:00-22:00, şi vineri între orele 12:00  si 18:00, când se pot înscrie şi/sau ridica kit-uri.

Partener al 5K Betano Night Run, World Class România va oferi participanţilor un program de încălzire pentru alergare, în Parcul Herăstrău, ce constă într-o sesiune de fitness susţinută de cei mai cunoscuţi profesionişti în domeniu. Astfel, sesiunea de warm-up se va desfaşura la ora 19.45 pe platforma parcării Berăriei H, timp de 15 minute, urmând ca încălzirea să fie continuată în drum spre startul cursei, alături de antrenorii World Class România. 

Pe toată durata desfăşurării cursei, vor fi amenajate două puncte de hidratare şi două  puncte de divertisment pe traseu, astfel încât alergătorii să fie încurajaţi de membrii trupei Contrapunct Music School şi de susţinătorii lor. 

În cadrul competiţiei vor fi oferite primilor 3 clasaţi premii constând în bani, produse şi servicii, atât pentru cursa individuală, cât şi pentru echipe. De asemenea, alte premii şi surprize îi aşteaptă pe cei care vor trece linia de sosire, care se vor bucura de o cursă de alergare atipică, ce are ca scop buna dispoziţie. La finalul cursei, participanţii sunt invitaţi să rămână în parcarea Berăriei H, pentru o petrecere specială şi multe surprize. 

Alături de alergătorii amatori şi profesionişti vor lua startul la 5K BETANO Night Run personalităţi ale vieţii sociale şi ale sportului românesc: Andreea Raicu, realizatorii TV şi radio - Daniel Osmanovici şi Bogdan Nicolai (www.bogdannicolai.ro), campioanele olimpice Camelia Mihalcea (Macoviciuc) şi Adelina (Cojocariu) Boguş.

5K BETANO Night Run este susţinut cu mândrie de partenerii: World Class – Partener Sportiv, Olympus Romania – Partener Nutriţie, Athénée Palace Hilton – Partener Hotel, Uniqa – Partener Asigurări, Izvorul Minunilor, Green Cola, Isostar – Parteneri Hidratare, Beraria H – Sponsor petrecere, Frank, OMD – Parteneri Comunicare.

Mai multe informaţii despre desfăşurarea 5K BETANO Night Run şi program sunt disponibile pe site-ul www.betanonightrun.ro, pe pagina de Facebook a evenimentului https://www.facebook.com/BetanoNightRun/ şi pe Instagram: https://www.instagram.com/betano_night_run/.  Taxa de participare la cursă este de 50 RON pentru inscriere individuală şi 40 RON pentru înscrierea fiecărui membru al echipelor.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: