Anunţul revenirii fanilor pe stadioane a produs confuzie în Liga 1! Ce grupare e pregătită să permită accesul suporterilor şi care este reacţia LPF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iohannis / Facebook

Preşedintele Klaus Iohannis (foto) a declarat că fanii se pot reîntoarce în tribune, începând cu acest weekend, dar lipsa unor protocoale sanitare îi încurcă foarte tare pe conducătorii cluburilor din Liga 1.

Chiar dacă autorităţile au dat liber spectatorilor pe arenele de fotbal, şefii echipelor din primul eşalon nu ştiu cum ar trebui să procedeze pentru meciurile etapei a 8-a, runda care debutează chiar astăzi.

Dacă managerul celor de la Sepsi, Cornel Şfaiţer a declarat cu nu ia în calcul să vândă bilete pentru derby-ul etapei, cu FCSB, gruparea UTA Arad a anunţat că este pregătită să organizeze cu spectatori meciul cu Gaz Metan Mediaş.

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a reacţionat şi el pe o reţea de socializare, dar anunţul oficialului nu oferă informaţii concrete în privinţa acestei dileme.

Ce a spus Cornel Şfaiţer

„Am ascultat cu atenţie, am vorbit între noi, chiar şi în această dimineaţă, şi cred că nu e bine să ne pripim. Ne dorim suporteri în tribune, ştim că lumea aşteaptă cu nerbădare revenirea pe stadion, dar deocamdată nu a ajuns la noi un protocol oficial. Tocmai de aceea îndemnăm la calm, să cugetăm bine la o astfel o decizie, pentru că e vorba despre sănătatea oamenilor.  Vom vrea să urmărim cu atenţie cum organizează FRF finala Cupei, cred că va fi un test interesant, de la care toate cluburile trebuie să înveţe, să vadă cum e organizarea unui meci în astfel de condiţii. Apoi vom putea vorbi despre suporteri. E clar, la meciul cu FCSB nu vom vinde bilete! E prea din scurt şi nu vrem să comitem greşeli care să pună în pericol sănătatea oamenilor”, a declarat Cornel Şfaiţer, pentru GSP.ro. 

Ce a anunţat UTA Arad 

"Ne bucură perspectiva revenirii fanilor pe stadion, în urma anunţului  preşedintelui Klaus Iohannis. Suntem pregătiţi să organizăm accesul abonaţilor la partida de duminică, 16 mai 2021, ora 14:00, dintre AFC UTA Arad şi Gaz Metan Mediaş, cu respectarea protocolului sanitar impus.Vom reveni cu detalii referitoare la accesul pe stadion al abonaţilor imediat după publicarea Hotărârii de Guvern privind acest aspect, în Monitorul Oficial"

Ce a scris Justin Ştefan 

„În sfârşit, stadioanele vor avea dreptul să-şi privească în ochi, de aproape, oamenii pentru care au fost construite. La fel, şi jucătorii, antrenorii, toţi se vor revedea cu fanii pe care îi aşteaptă de atâta timp. Şi reciproca e la fel de valabilă, desigur.

Din acest sfârşit de săptămână, apoi sâmbăta viitoare, odată cu disputarea ediţiei, din actualul sezon, a finalei Cupei României, dintre Universitatea Craiova şi Astra Giurgiu, accesul spectatorilor va fi permis. Liga Profesionistă de Fotbal a salutat decizia comună luată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Tineretului şi Sportului de a permite revenirea, din data de 15 mai, a fanilor, acolo unde le este locul, fie şi în proporţie de doar un sfert din capacitatea stadioanelor.

În acelaşi spirit de pasiune pentru fotbal, pe care cred că nu puţini l-am demonstrat în toată această perioadă extrem de grea, de la declanşarea primei stări de urgenţă, în 16 martie anul trecut, urmată de mai multe perioade în care, cu toţii, ne-am aflat în stare de alertă, iată-ne acum într-o altă stare, cea de a permite celor mai importanţi oameni din fenomenul fotbal să vadă de aproape ceea ce au trăit, în acest timp, de la distanţă.

Reguli respectate, dialog permanent cu autorităţile sanitare, cu MTS şi FRF, deopotrivă, acestea sunt elementele care au permis spectatorilor fotbalului să se întoarcă, în aceste zile, acasă.De asemenea, transparenţa, responsabilitatea şi solidaritatea unei lumi, cea a sportului-rege, au avut darul de a mişca lucrurile şi oamenii, în sensul recuperării unei stări de spirit care părea pierdută, la un moment dat. Şi, iată, în cele din urmă, am reuşit.

E, însă, o discuţie mai amplă aici, care depăşeşte strict aria sportului, fără a o exclude, totuşi. Şi anume cea despre aşteptare. Despre răbdare, despre puterea de a absorbi trecerea timpului şi de a o percepe ca pe un factor cu final fericit. Pe scurt, despre speranţă în vremuri care, pe mulţi, ne-au speriat. Şi, îmi place să cred că e adevărat şi acest lucru, vremuri care ne-au şi făcut mai rezistenţi la ameninţările unei societăţi globale răvăşite, la rându-i, de teamă şi neprevăzut.

La fotbal nimic nu s-a pierdut. Nici puterea de seducţie, nici cea de crea performanţă, nici măcar aceea de a susţine o anumită stare polemică. Ziua în care fanii au putut fi prezenţi la TOATE meciurile din Casa Liga 1 a venit, fie ea şi supusă unor reguli şi condiţii impuse de starea generală de sănătate a societăţii. Tocmai de aceea nu trebuie să uităm prin ceea ce am trecut, câte eforturi materiale şi chiar şi emoţionale s-au făcut, cât am crezut în această secvenţă petrecută în spaţiu-timp: stadioane cu fani în tribune! Şi cu tot ce presupune acest lucru.

Fanii vor remarca, şi pe bună dreptate, că stadioanele vor fi trei sferturi goale. Că întoarcerea în tribune e aşa cum e. Că peste criteriile şi obligaţiile impuse de fotbal, şi cu care se obişnuiseră, vor fi apărut altele, transferate dintr-o societate aflată ea însăşi sub stare de asediu de mai bine de un an. Dar toate acestea sunt, în acelaşi timp, şi cu o doză de paradoxal împrumutată din viaţa reală, semne ale normalităţii.

Pentru că fanii urmează nişte paşi, urcă nişte trepte, ca noi toţi, până la a putea fi acolo unde merită, într-un număr pe care ei îl vor. Şi asta ţine tot de specificul perioadei. Să sperăm,însă, că nu peste mult timp, vom putea privi înapoi cu credinţa că am făcut pentru ei măcar tot atât cât au făcut ei pentru fotbal în atâţia şi atâţia ani”

Liga 1, etapa a VIII-a, play-off/play-out, program

Vineri

Clinceni - Botoşani ora 17.30

Chindia - Viitorul ora 20.30

Sâmbătă

Poli Iaşi - Hermannstadt ora 14.00

Astra - Voluntari ora 16.30

Craiova - CFR Cluj ora 21.30

Duminică

UTA - Gaz Metan ora 14.00

FC Argeş - Dinamo ora 16.30

Sepsi - FCSB ora 22.00

Clasament play-off

1. CFR Cluj 7 4 1 2 9-4 45

2. FCSB      7 3 2 2 11-9 44

3. Craiova   7 2 2 3 7-8 37

4. Sepsi      7 4 1 2 7-4 36

5. Botoşani 7 3 1 3 10-12 31

6. Clinceni  7 1 1 5 4-11 26

Clasament play-out

7. Chindia             7 4 3 0 7-1 35

8. FC Argeş          7 3 2 2 9-4 31

9. Gaz Metan.       7 3 3 1 11-7 29

10. UTA                 7 3 0 4 6-9 28

11. Dinamo.          7 4 1 2 9-7 27

12. Viitorul.            7 3 1 3 6-4 26

13. Astra               7 1 2 4 6-8 24

14. Voluntari          7 2 2 3 3-7 24

15. Poli Iaşi           7 2 1 4 5-10 20

16. Hermannstadt 7 2 1 4 4-9 20

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite