Antrenor secund la naţională, acuzat de viol şi dat afară din această cauză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Ana (46 de ani)
Radu Ana (46 de ani)

Sărac în performanţe, sportul românesc e  bogat în incidente neplăcute, care pun într-o lumină proastă imaginea sa de ansamblu.

La Federaţia Română de Lupte nenorocirile se ţin lanţ. Cea mai bună luptătoare, Estera Dobre, multiplă campioană europeană, a fost prinsă dopată. Apoi, unul dintre antrenori, Ştefan Rusu, a fost data afară, pentru că ar fi furat dintr-un hotel, la Europenel din Azerbaidjan.

Lucrurile stau şi mai rău în privinţa lui Radu Ana,46 de ani, antrenor secund, acuzat că ar fi încercat să violeze două fete de la lot. 

Conform gsp.ro, acesta se afla în stare de ebrietate când le-a chemat pe cele două în camera sa şi a încercat să le abuzeze sexual. Aceaşi susră precizează că fetele au scăpat, luptându-se cu el, zgâriindu-l şi ţipând. 

Radu Ana pretinde însă că nu e nimic adevărat şi că e victima unei consipraţii împotriva sa. Indiferent de situaţie, radu Ana a fost demis din funcţia pe care o ocupa.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite