Anglia, revoltată: Cum a fost catalogată bruneta care a murit alături de patronul de la Leicester de un jurnalist BBC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un scandal de proporţii a izbucnit din cauza frazei rostite de jurnalistul Dan Roan care s-a auzit pe transmisiunea directă.

Printre cei cinci oameni care şi-au pierdut vieţile în accidentul de elicopter de lângă stadionul celor de la Leicester s-a numărat şi frumoasa Nursara Suknamai (33 de ani). În 2005, aceasta a terminat pe locul 2 la Miss Universe Thailand, pentru ca apoi să câştige titlul de Miss Intercontinental Thailand.

După o carieră în modelling, Nursara Suknamai a fost angajată ca asistenta miliardarului Vichai Srivaddhanaprabha (60 de ani), patron al clubului Leicester, fiind nelipsită de la meciurile „vulpilor“. De aceea, s-a şi aflat în elicopterul lui Vichai Srivaddhanaprabha care s-a prăbuşit, sâmbătă seară, după meciul Leicester – West Ham.

Cu siguranţă, mulţi au bănuit că Nursara Suknamai a fost amanta miliardarului thailandez. Jurnalistul BBC, Dan Roan, a avut ghinionul de a vorbi despre acest lucru cu altcineva, într-o discuţie privată, când vocea sa a putut fi auzită în transmisiunea directă.

Aflat lângă locul în care fanii au depus coroane de flori pentru cei decedaţi, în incinta stadionului Leicester, Roan a spus către altcineva: „...Spre deosebire de amanta care a murit în accident care a fost prezentată drept un membru al staffului...Amantă...Om de familie...Dar asta faci dacă eşti miliardar sau din familia regală, e de aşteptat aşa ceva, deci nu trebuie să judecăm“.

Afirmaţia jurnalistului BBC a stârnit un val de indignare pe reţelele de socializare, iar Dan Roan a fost nevoit să-şi ceară scuze.

„Vreau doar să spun că îmi pare rău pentru afirmaţia pe care am făcut-o într-un cadru privat, într-un dialog cu un coleg. N-am vrut să jignesc pe nimeni“, a precizat Roan pe Twitter.

CITEŞTE ŞI:

Zborul morţii: Cât a costat elicopterul patronului miliardar de la Leicester care s-a prăbuşit lângă stadion

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite