Andrei Pavel a castigat din tenis peste 3,5 milioane de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Romanul l-a eliminat ieri, in turul doi al turneului Masters de 2,45 milioane de euro, pe suedezul Jonas Bjorkman cu un sec 6-2, 6-0, dupa ce in primul tur il eliminase pe cehul Radek Stepanek cu 6-3, 6-3 * Compatriotul nostru joaca astazi, in turul trei, cu argentinianul Guillermo Coria, cel mai in forma jucator de zgura in acest moment si cap de serie nr. 3. Cu banii castigati pana acum la Monte Carlo, jucatorul roman a depasit pragul de 3,

Dupa un parcurs foarte bun la Houston, primul turneu oficial pe zgura pe care l-a jucat in 2004, Andrei Pavel a reusit doua meciuri senzationale la Monte Carlo, turneu Masters de 2,45 de milioane de euro. Adversarul compatriotului nostru in primul tur a fost cehul Radek Stepanek, jucator pe care Pavel l-a eliminat in doua seturi, 6-3, 6-3, si doar in 81 de minute. A urmat, ieri, un meci fara istoric, de numai 68 de minute, in compania suedezului Jonas Bjorkman, jucator care, desi nu se simte foarte bine pe zgura, lupta mult pentru fiecare punct. Asa s-a intamplat si ieri, in meciul cu Andrei, dar compatriotul nostru nu i-a acordat nici o sansa. Pavel a castigat primul set cu 6-2, fructificand doua din cele noua sanse de break pe care le-a avut, in vreme ce in setul secund, in care Bjorkman nu a avut nici o data o sansa de a castiga pe serviciul lui Pavel, Andrei s-a impus cu 6-0. A fost cel mai bun meci al romanului din ultimele saptamani, dar greul de-abia acum incepe. Astazi, Pavel joaca pentru un loc in turul patru in compania argentinianului Guillermo Coria, cap de serie nr. 3 si cel mai in forma jucator pe zgura in acest moment. Ieri, Coria l-a eliminat pe germanul Nicholas Kiefer cu 6-0, 6-3 si, dupa ce Juan Carlos Ferrero a fost eliminat, iar Andy Roddick a declarat forfait, a ramas principalul favorit. Ce-i drept, in intalnirile directe Andrei Pavel are 1-0, dupa ce l-a invins pe Coria in trei seturi la Paris, in 2002, dar meciul s-a disputat in sala, pe carpeta. In ceea ce-l priveste pe Pavel, cele doua victorii de la Monte Carlo l-au facut mai bogat cu 26.730 de euro si 15 puncte ATP, compatriotul nostru reusind, cu banii castigati pana acum, sa treaca de pragul de 3,5 milioane de dolari acumulati numai din tenis.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite