Andreescu, de neoprit: Bianca e în turul III la Miami, după un alt meci superb. Cifre stelare pentru puştoaica de 18 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andreescu

Mulţi au crezut că, după un Indian Wells în care a fost epuizată fizic şi mental, Bianca Andreescu (24 WTA) va părăsi repede Miami Open. Deocamdată, canadianca nu dă semne de slăbiciune.

La mai puţin de 24 de ore după un meci fabulos cu Irina Begu (70 WTA) în care a revenit de la set pierdut şi 1-5 în setul doi pentru a obţine calificarea, Bianca Andreescu a revenit pe teren la Miami Open.

Revelaţia acestui sezon a întâlnit-o pe americanca Sofia Kenin (34 WTA) în faţa căreia cedase la Acapulco, în semifinale, la 2 martie. Atunci, a fost 6-4, 3-6, 7-5 pentru Kenin, însă, în această seară, povestea duelului a fost complet diferită.

Andreescu s-a impus chiar lejer, scor 6-3, 6-3, pentru a ajunge în turul III, acolo unde va juca, din nou, cu Kerber (4 WTA) pe care a învins-o, duminică, în finala de la Indian Wells.

Graţie succesului din această seară, Andreescu a ajuns la un bilanţ fantastic în 2019: 30 de victorii în 33 de meciuri! Mai mult, ea şi-a asigurat urcarea până pe locul 23 în următorul clasament mondial.

CITEŞTE ŞI:

Niculescu are America la picioare: Victorie colosală pentru Monica la Miami după un meci de poveste cu Muguruza

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite