Andreescu, descrisă ca o arogantă: „Refuza să vorbească română! Are ceva rău în ea!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana de la US Open 2019 e o figură foarte populară în România, în condiţiile în care s-a născut din părinţi români şi a făcut primii paşi în tenis la Piteşi, deşi, ulterior, a fost dezvoltată în Canada, ţară pe care o şi reprezintă acum.

Bianca Andreescu (6 WTA) a devenit, astăzi, ţinta unui atac neaşteptat venit din partea unei românce, Andreea Prisăcariu (20 de ani, 678 WTA).

Invitată la emisiunea GSP Live, difuzată pe internet, Prisăcariu a povestit că, în perioada junioratului, se antrena cu „Bibi“, fiind în relaţii foarte bune cu ea. Ulterior însă, pe măsură ce cariera lui Andreescu s-a dezvoltat, ea ajungând o jucătoare de talie mondială, s-a distanţat de Prisăcariu pe care a şi scos-o din lista ei de prieteni pe reţelele de socializare.

Ce a povestit Andreea Prisăcariu la GSP Live?

*S-a nimerit ca Bianca să fie talentată. Ea a ajuns sus şi a avut oportunităţi pentru că a primit wild-card-uri la turnee importante. Eu am primit wild-card doar la BRD, la Bucureşti. Pe vremea când am cunoscut-o, vorbeam cu ea în engleză, nu voia să vorbească în română! Ne-am cunoscut la Mondiale, la junioare. 

*Ne-am împrietenit, vorbeam ca fetele, mergeam să dansăm împreună. Au fost şi petreceri pe-acolo, asta pe la 14 ani. Vorbea doar în engleză. Nu aducea discuţia despre România, n-am vorbit niciodată despre asta. Am respectat că prefera să vorbească în engleză. Era drăguţă, de treabă, cu o alură oarecum rea. Are ceva rău în ea, dar în sensul pozitiv. E cu nasul pe sus, dar fix cât trebuie, e sigură pe ea. Atitudinea ei pe teren mi se pare foarte şmecheră. Era glumeaţă, vorbeam cu ea şi de băieţi, ne dădeam cu părerea despre ei, vorbeam despre fashion, unghii, sclipici.

*Am fost prietene pe Facebook şi pe Instagram, după care m-a scos! Nu zic că e normal, dar am înţeles de ce a făcut asta.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite