Andreescu, coşmarul continuă: Bianca, afară de la Indian Wells şi cu cifre dezolante în 2021

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Andreescu
Bianca Andreescu

Pentru Bianca Andreescu (21 de ani), tenisul de nivel înalt pare că s-a încheiat, din păcate, în 2019, anul în care a făcut furori în circuit, câştigând Indian Wells, Rogers Cup şi US Open

Pentru că, în următorul an, 2020, „Bibi“ n-a jucat nicăieri, nici măcar un meci din cauza problemelor medicale. Iar acum, în acest sezon, e de nerecunoscut, având cifrele unei jucătoare mediocre: 17 victorii, 12 înfrângeri.

În noaptea de luni spre marţi, Andreescu a mai avut o dezamăgire, părăsind „BNP Paribas Open“ în turul III. În duelul cu Anett Kontaveit (Estonia, 25 de ani, 20 WTA), canadianca a fost învinsă în minimum de seturi, scor 6-7, 3-6, după o oră şi 51 de minute. 

După acest parcurs scurt la Indian Wells, Andreescu a mai coborât, deocamdată, un loc în clasamentul virtual, actualizat în timp real: de pe 21 pe 22. Din păcate pentru ea, mai poate cădea în ierarhia WTA, deoarece Jessica Pegula, Paula Badosa şi Leylah Fernandez, aflate în spatele ei, sunt toate în competiţie, la Indian Wells. 

O altă surpriză înregistrată, în turul III, a fost eliminarea Karolinei Pliskova. A treia jucătoare a lumii a fost învinsă de Beatriz Haddad Maia (115 WTA), scor 3-6, 5-7. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite