Andreescu va fi coşmarul lui Begu pentru restul vieţii! Irina a avut şi o minge de meci în setul doi. A urmat un dezastru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Andreescu
Bianca Andreescu

Se spune că, în tenis, clasamentul mondial e irelevant şi că oricine poate bate pe oricine. Nu e chiar aşa! În această seară, s-a văzut de ce Irina Begu e pe locul 70 în lume, iar Bianca Andreescu e considerată noua senzaţie a circuitului WTA.

George Cosac suferă, probabil, cel mai mult după eşecul Irinei Begu în faţa Biancăi Andreescu (24 WTA). La scorul de 5-1 în setul doi, probabil, preşedintele Federaţiei Române de Tenis îşi punea telefonul la încărcat, aşteptând să primească zeci de apeluri din partea reprezentanţilor media.

Iar asta pentru că, la începutul săptămânii, Cosac a făcut o declaraţie îndrăzneaţă: a spus că Irina Begu o va învinge pe Bianca Andreescu, în turul I, la Miami.

Ce-i drept, a lipsit foarte puţin pentru ca pronosticul lui Cosac să se adeverească!

În primul set, românca a început în forţă, cu un break, iar apoi, chiar dacă a fost egalată (2-2), a răspuns, imediat printr-un nou break şi s-a dus la 3-2. A fost momentul decisiv al setului pe care Begu l-a închis cu 6-4.

În setul doi, Irina a început, din nou, cu break şi părea că va câştiga şi mai lejer. La un moment, românca a condus cu un neverosimil 5-1! După patru game-uri pierdute la rând, Andreescu şi-a făcut serviciul şi s-a apropiat la 5-2. La acest scor însă, Begu a redevenit...Begu! A ratat o minge de meci şi apoi şi-a pierdut serviciul: 5-3.

Simţind că mâna adversarei tremură pe rachetă, Andreescu a prins curaj şi a egalat: 5-5! Begu a continuat să primească lovitură după lovitură, precum un sac de box, şi, după ce Bianca şi-a făcut serviciul, scorul a devenit 6-5 pentru canadianca. Iar asta de la 5-1 pentru Begu! Abia după ce a pierdut cinci game-uri la rând, Irina a reuşit să-şi facă serviciul la 15 pentru a trimite setul în tiebreak.

Jocul catastrofal al lui Begu a continuat însă şi în tiebreak pe care l-a pierdut, fără drept de apel: 2-7.

După o astfel de prestaţie din partea Irinei, n-a fost de mirare că decisivul a fost dominat de Andreescu, aceasta impunându-se, fără probleme, cu 6-2.

Astfel, Begu a pierdut pentru al doilea turneu consecutiv, după Indian Wells, în runda inaugurală, în faţa Biancăi Andreescu. În California, meciul a fost decis tot după trei seturi: 7-6, 3-6, 3-6.

Andreescu o va întâlni pe americanca Sofia Kenin (34 WTA) în turul II de la Miami.

CITEŞTE ŞI:

Niculescu străluceşte la Miami: Monica a ajuns lângă Halep în turul II, după un meci splendid. Urmează marea provocare

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite