ANALIZĂ Românii fac performanţă doar în Balcani. Un singur "stranier" poate realiza eventul în sezonul 2013-2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hagi la Real Madrid, Gică Popescu la PSV Eindhoven, Sabău la Feyenoord, Lupescu la Leverkusen, Lăcătuş la Fiorentina, Răducioiu la Bari, Rotariu la Galatasaray. Au fost câteva dintre transferurile făcute în 1990, când românii au primit liber la transferuri în Occident

La aproape 25 de ani de atunci, situaţia e radical schimbată şi se prezintă direct proporţional cu acuta criză de valori din fotbalul românesc. Doar Vlad Chiricheş şi Alexandru Maxim joacă la echipe cu nume cât de cât sonore, trecând peste faptul că Lobonţ e rezervă eternă la AS Roma, formaţie importantă din Serie A, iar Costel Pantilimon, pare a-i călca pe urme la Manchester City, în Anglia.
Aproape de sfârşitul sezonului 2013-2014, care se va termina cam peste o lună, din pricina începerii Campionatului Mondial din Brazilia, statistica ne arată că fotbaliştii români din străinătate sunt departe de performanţe, ba mai mult, cei mai mulţi dintre ei sunt la echipe din partea secundă a clasamentului.
Practic, şanse reale la un trofeu au doar cei care evoluează în Balcani. Cosmin Moţi este destul de aproape de un nou titlu în Bulgaria, Ludogorets Razgrad îndreptându-se spre al doilea campionat consecutiv. Ar fi al doilea şi pentru Moţi, care e titular de drept la Ludogorets, însă în ciuda acestui fapt e ignorat constant de Victor Piţurcă la naţională.
Tot din Bulgaria va veni şi o cupă, dacă legiunea românească de la Botev Plovdiv, formată din Curtean, Luchin şi Benga învinge în finala de pe 15 mai chiar pe Ludogorets, în caz contrar Moţi şi formaţia sa urmând a face eventul.
De trei ani la PAOK Salonic, Costin Lazăr se află în faţa primului său trofeu cu echipa elenă. Lazăr, aflat la final de contract, va disputa finala Cupei Greciei, chiar sâmbătă, contra celor de la Panathinaikos Atena. Lazăr a luat o Cupă şi o Supercupă cu Rapid, în 2007, iar de când joacă la greci a avut clasări meritorii cu echipa, cea mai bună fiind locul doi în sezonul trecut.


Chiricheş caută Liga Europa
Cu speranţe de a juca în sezonul viitor în cupele europene joacă şi Vlad Chiricheş. Chiar dacă nu e mereu titular la Tottenham fostul stelist e prezenţă constantă în lotul londonezilor. Numai că, în ciuda investiţiilor foarte mari făcute astă vară, Tottenham nu prinde nici măcar podiumul, ba mai mult, tremură chiar şi pentru Liga Europa. Din Anglia avem însă deja un trofeu, Cupa Ligii, a treia competiţie valorică a Albionului, câştigată de Manchester City, după o finală cu Sunderland,  unul dintre puţine meciuri în care Pantilimon a fost titular. El a apărat în doar şapte partide dintre cele 54 disputate de City pănă acum în acest sezon. Mult mai jenantă este situaţia lui Lobonţ care n-a apărat absolut niciun minut, în nicio competiţie, în 2013-2014. AS Roma este una dintre echipele tari ale Italiei, singura care a ţinut pasul cu actuala şi viitoarea campioană Juventus.


 

Rooney Chiriches FOTO

Dezamăgirile Maxim şi Marica
Ciprian Marica şi Alexandru Maxim sunt socotiţi printre cei mai buni fotbalişti români ai momentului, dacă nu chiar cei mai buni. Cu toate acestea au mari probleme cu echipelor lor de club, care se luptă din răsputeri să scape de retrogradare. Atât Getafe, cât şi VfB Stuttgart sunt în subsolul clasamentului în Spania şi respectiv Germania şi au parte de un final de campionat extrem de încins. O decădere şi mai mare traversează Tamaş, fost titular de bază la naţională, cu peste 50 de selecţii în prima reprezentativă, care chinuie să scape cu Doncaster de retrogardarea în liga a treia engleză. O afacere cu destui români este şi retrogradarea în Rusia, acolo unde Grozav, Mureşan şi Ropotan sunt implicaţi în disputa pentru rămânerea în prima ligă.

13 goluri a marcat Bogdan Stancu în acest sezon, fiind cel mai bun marcator român din străinătate

Manchester City, cu Pantilimon titular,  a câştigat deja Cupa Ligii Angliei, în luna martie


 

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite