ANALIZĂ România a luat o „ţeapă“ Mondială: ce naţionale merg la CM 2018 cu selecţioneri mai ieftini decât Daum

ANALIZĂ România a luat o „ţeapă“ Mondială: ce naţionale merg la CM 2018 cu selecţioneri mai ieftini decât Daum

Christoph Daum

Christoph Daum a plecat din România, însă „rana“ lăsată în urma sa ustură în continuare! E şi firesc, atunci când vedem cum alte naţionale se pregătesc pentru CM 2018.

Ştiri pe aceeaşi temă

Prin comparaţie, România a ratat calificarea cu brio, compromiţându-şi şansele cu două etape înainte de terminarea meciurilor din grupa E.

Acest eşec va prelungi absenţa tricolorilor de la Mondiale la peste 20 de ani, în condiţiile în care prima reprezentativă n-a mai fost la cea mai mare sărbătoare a fotbalului din 1998.
 
Cum însă în România incompetenţa şi eşecul se plătesc regeşte, omul care a „orchestrat“ ultima necalificare a naţionalei la un Mondial a fost răsplătit cu generozitate pentru că a dat-o în bară. Christoph Daum şi-a luat cei 500.000 de euro pentru că a strâns 9 puncte în opt meciuri din preliminarii. Practic, fiecare punct luat de tehnicianul de 64 de ani ne-a costat 55.555 de euro. Cam scump, când ne dăm seama că 7 din cele 9 puncte au venit după meciurile cu Armenia şi Kazahstan!
 
Iar când vedem ce salarii încasează alţi selecţioneri care şi-au dus, totuşi, echipele la Mondialul din 2018, e clar că Daum a fost o „ţeapă“ uriaşă pentru fotbalul românesc.
 
Nawalka a câştigat grupa cu un salariu minuscul
 
Grupa din care au făcut parte tricolorii a fost câştigată la pas de Polonia. Adam Nawalka a strâns 25 de puncte cu trupa sa, cu cinci peste locul 2, însă selecţionerul de 60 de ani e printre cei mai ieftini antrenori care vor sta pe băncile tehnice, în vară, în Rusia. Nawalka încasează 250.000 de euro pe an, la fel ca şi omologul său islandez,  Heimir Hallgrímsson, cel care a reuşit o calificare istorică, în premieră, cu naţionala nordică.
 
Până şi columbianul Hernan Dario Gomez, care a dus Panama pentru prima dată la un Mondial, are un salariu mai mic decât Daum. Iar spre deosebire de neamţul care a vândut doar iluzii în România, Gomez e un specialist al calificărilor la turneele finale.
 
Low, garanţia succesului
 
Cel mai bine plătit selecţioner care va fi la CM 2018 e, în mod firesc, Joachim Low. Acesta a ajuns pe banca Germaniei în 2006 şi îşi merită toţi banii, în condiţiile în care a bifat următoarele performanţe:
 
*A câştigat Mondialul din 2014
*A câştigat Cupa Confederaţiilor în 2017
*S-a clasat pe locul 3 la Mondialul din 2010
*A fost vicecampion european în 2008 şi a dus Germania până în semifinale la Euro 2012 şi Euro 2016

 
240.000

de euro pe an va fi salariul lui Cosmin Contra la echipa naţională. Veniturile sale pot creşte însă, dacă va duce România la Euro 2020.

 

Club select: antrenori calificaţi cu trei naţionale diferite

Doi dintre selecţionerii care şi-au dus echipele la CM 2018 au reuşit să pătrundă într-un club select cu acest prilej. Vorbim despre columbianul Hernan Dario Gomez şi portughezul Carlos Quieroz. Cei doi, alături de francezul Henri Michel, au reuşit să ducă trei naţionale diferite la Campionatele Mondiale. Gomez a fost cu Columbia la CM 1998, cu Ecuador la CM 2002 şi cu Panama la CM 2018. Quieroz s-a calificat cu Africa de Sud la CM 2006, cu Portugalia la CM 2010 şi cu Iran la CM 2014 şi CM 2018. 


Cât câştiga selecţionerii care şi-au dus echipele la CM 2018?
Nume Salariul anual
Joachim Low (Germania) 3.200.000
Edgardo Bauza (Arabia Saudiă) 3.000.000**
Tite (Brazilia) 2.800.000
Stanislav Cherchesov (Rusia) 2.600.000
Jose Pekerman (Columbia) 2.500.000
Fernando Santos (Portugalia) 2.500.000
Gareth Southgate (Anglia) 2.100.000
Jorge Sampaoli (Argentina) 2.100.000
Vahid Halilhodžić (Japonia) 2.000.000
Carlos Quieroz (Iran) 1.700.000
Julen Lopetegui (Spania) 1.500.000
Didier Deschamps (Franţa) 1.500.000
Ange Postecoglou (Australia) 1.200.000**
Juan Carlos Osorio (Mexic) 1.000.000
Ricardo Gareca (Peru) 1.000.000
Oscar Tabarez (Uruguay) 1.000.000
Hector Cuper (Egipt) 910.000
Herve Renard (Maroc) 720.000
Roberto Martinez (Belgia) 700.000
Vladimir Petkovici (Elveţia) 700.000
Gernot Roher (Nigeria) 500.000
Age Hareide (Danemarca) 500.000
Zlatko Dalici (Croaţia) 480.000
Mladen Krstajici (Serbia) 400.000***
Nabil Maaloul (Tunisia) 400.000
Shin Tae-Yong (Coreea de Sud) 385.000
Hernan Dario Gomez (Panama) 380.000
Janne Andersson (Suedia) 300.000
Oscar Ramirez (Costa Rica) 300.000
Heimir Hallgrímsson (Islanda) 250.000
Adam Nawalka (Polonia) 250.000
Aliou Cisse (Senegal) 185.000
 
*Sumele sunt exprimate în euro
**Au plecat deja
***A fost instalat după calificarea echipei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările