ANALIZĂ Halep are o şansă uriaşă: Pe ce loc poate încheia Simona anul după Turneul Campioanelor

ANALIZĂ Halep are o şansă uriaşă: Pe ce loc poate încheia Simona anul după Turneul Campioanelor

Simona a ajuns deja în China, acolo unde se pregăteşte de Turneul Campioanelor (27 octombrie – 3 noiembrie), competiţie care îi poate oferi un salt important în clasamentul mondial.

Simona Halep a început acest an pe locul 1 în lume, pe parcurs a avut o cădere drastică, până pe poziţia a 8-a, însă acum are şansa unei reveniri spectaculoase.
 
Constănţeanca de 28 de ani se află deja în China, iar Turneul Campioanelor va marca şi reluarea colaborării cu Darren Cahill. Sub comanda australianului, „Simo“ a ajuns lider mondial pentru prima dată în carieră. Iar acum, tot alături de Cahill, se poate apropia la doar câteva puncte de locul 1 WTA. 
 
În primul rând, Halep va juca fără presiune la Shenzhen, neavând niciun punct de apărat după ce a lipsit de la WTA Finals 2018 din cauza unei accidentări. Drept urmare, orice punct strâns la Shenzhen e un bonus pentru Halep. Vestea şi mai bună e că sistemul Turneului Campioanelor le oferă sportivelor puncte inclusiv pentru înfrângeri! Fiecare victorie din faza grupelor valorează 250 de puncte, iar fiecare înfrângere înseamnă 125 de puncte!
 
În cea mai fericită situaţie în care bate tot la Shenzhen, „Simo“ acumulează 1.500 de puncte. Şi ajunge astfel la un total de 6.462, urcând până pe locul 2. Ar fi cea mai bună clasare pentru româncă din luna mai încoace. Există însă şi reversul medaliei. Un parcurs nereuşit la Shenzhen, cu trei înfrângeri în faza grupelor, o poate retrograda pe Simona până pe locul 7 WTA. 
 
Cum sunt acordate punctele la WTA Finals 2019
*Victorie în grupă: 250p
*Înfrângere în grupă: 125p
*Accederea în semifinale: Punctele acumulate în grupă
*Calificarea în finală: Punctele din grupă + 330p
*Câştigarea trofeului: Punctele din grupă + 750p
 
Câte puncte au jucătoarele calificate pentru WTA Finals
1. Barty 6.476p
2. Pliskova 5.315p
3. Osaka 5.246p
4. Andreescu 4.971p
5. Halep 4.962p
6. Kvitova 4.401p
7. Bencic 4.120p
8. Svitolina 3.995p
 
Ultimele câştigătoare la WTA Finals
Ediţie Campioană
2018 Svitolina
2017 Wozniacki
2016 Cibulkova
2015 Radwanska
2014 S. Williams
 
CITEŞTE ŞI:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: