ANALIZĂ Hagi, contrazis de cifre: De ce „Regele“ se plânge fără motiv de defavorizarea echipelor româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hagi

De câteva luni, Gheorghe Hagi organizează, periodic, conferinţe de presă în care promovează următoarea idee: regresul fotbalului românesc la nivel de cluburi e cauzat şi de faptul că UEFA a marginalizat formaţiile din Liga I în competiţiile europene, obligându-le să joace în preliminarii.

Iar asta în condiţiile în care ţări precum Anglia, Germania sau Spania au şi câte patru echipe în Liga Campionilor.

„Ele au ajuns la 500 de milioane de euro buget şi noi avem 10 milioane. Noi, când am mers direct acolo şi am avut lucrurile făcute, ne-am luptat cu ei. Noi am câştigat Supercupa Europei, Champions League, avem tradiţie, România are tradiţie. Cele 20 sau 30 de milioane sunt foarte importante pentru noi, ar fi foarte importante dacă ar intra în România, plus încă vreo 10 care ar intra din Europa League. Asta ar face ca şi jucărotii noştri tineri să rămână aici şi să plece după afară pe bani mai mulţi“, a fost un fragment din ultima conferinţă susţinută de Hagi la mijlocul săptămânii.

Dacă un alt om din fotbalul românesc, să zicem Gigi Becali, ar fi susţinut aceste lucruri, aproape sigur, ar fi fost „sfâşiat“ în presă. Aşa însă, mulţi tac din respect pentru trecutul lui Hagi ca fotbalist.

Într-adevăr, Hagi şi-a câştigat acest respect prin muncă, dar acum greşeşte, dacă crede că fotbalul românesc a decăzut la nivel de cluburi pentru că nu e primit la „masa bogaţilor“ de UEFA. 

Unde sunt Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi?

Nici nu e greu să demontezi teoria lui Hagi. E suficient să aminteşti de două dintre campioanele Ligii I care au intrat direct în grupele Ligii Campionilor, nu acum 100 de ani, ci chiar recent, când acest lucru era încă posibil.

Vorbim despre Unirea Urziceni şi Oţelul Galaţi. Prima echipă a fost în faza grupelor, în sezonul 2009-2010, şi a făcut 8 puncte într-o serie în care s-a clasat pe 3, după Sevilla şi Stuttgart, dar înaintea celor de la Rangers. Unirea şi-a continuat apoi parcursul în Liga Europa, iar prezenţa în competiţiile continentale, în respectiva stagiune, le-a adus celor de la club un câştig total de 17.720.000 de euro! Suma e una oficială, anunţată, ulterior, de UEFA.

Unde e Unirea Urziceni astăzi? Nicăieri! Pentru că echipa s-a desfiinţat, iar patronul, Dumitru Bucşaru, a băgat banii de la UEFA în complexul său rezidenţial!

La doi ani după Unirea, adică în sezonul 2011-2012, Oţelul Galaţi a „aterizat“ direct în grupele Ligii Campionilor, unde s-a făcut râs, terminând pe ultimul loc în grupa C, după Benfica, Basel şi Manchester City, cu zero puncte şi cu un golaveraj catastrofal: 3-11.

Potrivit datelor oficiale furnizate de UEFA, Oţelul a încasat 18,382 de milioane de euro pentru participarea în grupele Ligii Campionilor.

Unde e Oţelul Galaţi astăzi? În anonimatul ligilor inferioare, iar asta după ce, într-o primă fază, echipa a dat faliment, deoarece, printr-o schemă josnică, banii de la UEFA au fost scoşi din conturile clubului de fostul patron, Dan Adamescu. Jaful organizat de acesta la Galaţi a fost atât de evident, încât, după moartea sa, s-a spus, ironic, că „s-a dus în ceruri să le dea ţepe şi îngerilor“.

Gigi Becali ia bani din fotbal, nu dă!

Recent, „Adevărul“ a publicat o analiză aici despre cum banii produşi din fotbalul românesc nu rămân în fenomen. 

De altfel, inclusiv cel mai generos patron din Liga I, Gigi Becali, a admis, în mai multe rânduri, că nu dă niciun bani de la el, ci reinvesteşte sumele primite de la UEFA. De aceea, latifundiarul a şi ameninţat, inclusiv recent, că dacă echipa va rata şi în următorii doi ani grupele competiţiilor europene, atunci va renunţa la FCSB pe motiv că nu vor mai veni bani de la UEFA.

Drama e că, nici atunci când a intrat în grupele Ligii Campionilor, Becali n-a adus jucători pe măsura acestei competiţii. De altfel, FCSB e ultima formaţie care a reprezentat România în faza grupelor, în sezonul 2013-2014. Atunci, bucureştenii s-au clasat pe ultimul loc, după Chelsea, Schalke 04 şi Basel, cu doar 3 puncte şi un golaveraj care vorbeşte de la sine: 2-10!

Viitorul lui Hagi, bilanţ catastrofal în Europa

Şi, în fine, ajungem chiar la Gheorghe Hagi, care se laudă cu jucătorii săi de mare calitate de la Viitorul. Deocamdată însă, cam singurul care s-a impus în fotbalul mare e Răzvan Marin. În rest, cine a plecat de la Viitorul în străinătate, inclusiv fiul lui Hagi, a eşuat acolo şi fie că s-a întors în ţară cu coada între picioare, fie a devenit „clientul“ băncii de rezerve.

Iar când Hagi a ieşit cu Viitorul în Europa, a fost un dezastru. Iată rezultatele:

*2016: Gent (Belgia) – Viitorul 5-0 şi 0-0

*2017: Viitorul - APOEL (Cipru) 1-0 şi 0-4

*2017: Viitorul – Salzburg (Austria): 1-3 şi 0-4

*2018: Racing (Luxemburg) – Viitorul 0-2 şi 0-0

*2018: Viitorul – Vitesse (Olanda) 2-2 şi 1-3

Adică, în zece meciuri europene, Viitorul a înregistrat cinci înfrângeri, trei remize (dintre care un 0-0 cu o echipă din Luxemburg!) şi două victorii (una cu aceeaşi echipă din Luxemburg). Golaverajul? 7 goluri marcate de Viitorul, 21 goluri primite!

Aşadar, cu acest trecut „glorios“ al echipelor româneşti în Europa – CFR a fost eliminată, anul trecut, de Dudelange din Luxemburg – ar fi bine ca Hagi, dar şi alţi patroni din fotbalul românesc să înţeleagă de ce UEFA ne-a aruncat în „lumea a 5-a“. 

Fiindcă acesta ne e, din păcate, nivelul în acest moment!

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite