ANALIZĂ Fac ceva greşit România şi Ungaria în ligile lor? Bilanţul prin care semifinalele Mondialului dau de gândit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fraga Fernandez este una dintre cele patru reprezentante ale Ligii Naţionale de handbal feminin în semifinalele Mondialului de la Kumamoto.
Fraga Fernandez este una dintre cele patru reprezentante ale Ligii Naţionale de handbal feminin în semifinalele Mondialului de la Kumamoto.

Cluburile din liga naţională de handbal feminin a României nu au reuşit să propună în acest moment naţionalei tricolore jucătoare de valoare şi în formă care să scoată mai mult de un loc 12 la Mondialul de specialitate în an preolimpic. Trimit însă sportive în lotul uneia dintre semifinaliste. Ungaria stă şi mai rău, alimentând de la cluburile sale trei semifinaliste, deşi ea nu a ajuns nici măcar în Main Round.

Fac bine sau nu jucătoarele străine în Campionatul României? Se impun reguli care să stimuleze prezenţa româncelor în teren? Jocul modest arătat de naţionala României la Campionatul Mondial de handbal a declanşat, printre multe altele, o dezbatere aprinsă în lumea handbalului legată de situaţia competiţiei interne. În condiţiile în care pe parchet au intrat sportive care nu au prins suficiente minute la echipele lor, comparaţiile cu naţionala masculină de fotbal s-au aşternut rapid pe hârtie.

Un adevăr dur pentru România şi Ungaria

România şi Ungaria au purtat o bătălie crâncenă pentru accederea în grupele principale. România s-a impus în ultimul minut, după ce fusese condusă pe toată durata meciului, de la primul gol înscris pe tabelă, însă nu a mai obţinut vreun punct la Kumamoto până la final.

Cele două rivale istorice au ajuns să privească la televizor duelurile pentru poziţiile din Top 10.

Însă atât România, cât şi Ungaria, se află printre cele opt campionate care dau jucătoare în semifinalele Mondialului de handbal. Jucătoare care evoluează în România şi Ungaria ca straniere. Investiţiile cluburilor din România se văd, aşadar, în dreptul altor ţări la nivel de echipă naţională.

Spania va da asaltul pentru marea finală, contra Norvegiei, cu trei jucătoare de la Vâlcea în lot şi una de la Bistriţa. Ungaria are campionatul care dă sportive către cele mai multe semifinaliste ale ediţiei 2019 a Mondialului - Norvegia, Spania şi Olanda.

Rusia este excepţia, fiind o echipă cu lot de 17 jucătoare alcătuit sută la sută din sportive care evoluează în campionatul naţional al ţării lor, având un nucleu de opt jucătoare de la Rostov-Don.

Cum arată distribuţia jucătoarelor trimise de fiecare campionat în careul de aşi al Mondialului din Japonia:

Rusia - 18
Danemarca - 13
Germania - 8
Norvegia - 8
Spania - 7
Ungaria - 5
România - 4
Franţa - 4

Mesaj-ţintit din partea Cristinei Neagu

Cristina Neagu vorbea despre o diferenţă de nivel evidentă dintre ivelul de la naţională şi cel de la club, lăsând să- se înţeleagă, voalat, că se creează un decalaj între handbalul din Liga Florilor şi marile puteri.

Toate trebuie să înţeleagă că e nevoie să se antreneze mai bine la echipele de club, să vină mai pregătite la naţională! Trebuie să vină montate, să realizeze că aici e cu totul alt nivel, cred că au realizat şi ele singure după ce au văzut şi simţit aici, mai ales cele care n-au fost niciodată. Aici, la un Mondial, nu e ca în Liga Naţională şi am tot văzut discuţii că se cereau anumite jucătoare din campionat, iată ce diferenţă de nivel e între ce există acolo şi ce se joacă aici! Sper să înţeleagă că e nevoie de mult mai mult pentru a juca la echipa naţională, nu e suficient doar să ajungi la un Mondial“ a spus cea mai bună handbalistă a lumii pentru Gazeta Sporturilor. Diferenţa dintre o Neagu cu doar „zece antrenamente de handbal înaintea competiţiei“, cum sugestiv spunea chiar Cristina, şi restul jucătoarelor, a fost cât se poate de clară. 

Semifinale, vineri

Norvegia – Spania, ora 10.30

Rusia – Olanda, ora 13.30

Play-off, locul 5, vineri

Serbia – Muntenegru 26-28

Play-off, locul 7, vineri

Germania – Suedia, ora 07.30

*Finala (ora 13.30) şi meciul pentru locul 3 (ora 10.30) sunt programate pentru duminică.

Rezultatele României la CM 2019

Grupa C

*16-31 cu Spania

*29-24 cu Senegal

*22-20 cu Kazahstan

*26-27 cu Muntenegru

*28-27 cu Ungaria

Grupa Principală II

*18-27 cu Rusia

*22-34 cu Suedia

*20-37 cu Japonia

Bilanţ: 8 meciuri: 3 victorii, 5 înfrângeri

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite