ANALIZĂ Cum a ajuns actuala FCSB o echipă de râs cu plâns şi care sunt perspectivele campioanei României

ANALIZĂ Cum a ajuns actuala FCSB o echipă de râs cu plâns şi care sunt perspectivele campioanei României

Gigi Becali

Dinamo – Steaua 3-1 a fost doar încă un episod dintr-un film de coşmar pe care campioana îl trăieşte în acest sezon.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începutul acestei pelicule trebuie căutat însă cu ani în urmă, atunci când Steaua avea cu ce să se mândrească, dar n-a ştiut să profite de imaginea şi banii dobândiţi. Cum a ajuns actuala FCSB într-o situaţie jenantă nu e greu de explicat, iar cinci motive esenţiale pentru care actuala echipă este o ruşine sunt prezentate mai jos: 

Campioana este singura echipă din istoria României care are atât patron, pe Gigi Becali, cât şi manager general, pe Mihai Stoica, condamnaţi la închisoare cu executare. Cei doi au ajuns după gratii pentru infracţiuni diferite, nicidecum în acelaşi caz, dovedind că şi înclinaţia către ilegalităţi i-a apropiat. În momentul în care ai o conducere penală, e imposibil ca aceasta să impună respect, oricâte afaceri de succes ar încerca să facă.

FCSB este singura echipă din România care are antrenor fără Bacalaureat. Mirel Rădoi a fost un jucător bun la naţională, dar acest lucru nu scuză cu nimic absenţa unei diplome elementare, fără de care a anormal să profesezi într-un domeniu decent. Singurul lui merit în investirea la Steaua este acela că îi este fin lui Gigi Becali. Rădoi n-are experienţă ca antrenor, n-a luat-o de jos, iar faptul că s-a gândit să joace cu Tudorie, un vârf de 1,90 m,  pe flancul atacului, demonstrează şi că nu înţelege prea mult jocul.

Actuala FCSB nu are niciun jucător format de zero în propria pepinieră. Singurii care au fost la juniorii Stelei sunt portarul Cojocaru (format de Dinamo), fundaşul Alin Toşca (format la Alexandria) şi mijlocaşul Lucian Filip (format la Şcoala de Fotbal Gică Popescu). Echipele de copii şi juniori ale Stelei n-au fost niciodată o prioritate pentru club în era Becali.

Deşi a participat ani la rând în cupele europene, încasând zeci de milioane de euro din Liga Campionilor şi Liga Europa, clubul n-a fost în stare să-şi construiască un stadion propriu sau măcar o bază de pregătire, antrenându-se şi jucând pe unde apucă. În schimb, patronul echipei şi-a cumpărat şi renovat un palat într-o zonă de lux a Bucureştiului, investind 10 milioane de euro în el, şi asta în contextul în care Becali nu derulează afaceri spectaculoase, care să necesite un astfel de sediu.

Suporterii, cei care dau identitate şi forţă unei echipe, conturând şi susţinând imaginea acesteia, au fost îndepărtaţi sistematic de lângă echipă, încercând să li se inoculeze ideea că importanţa lor în sistem este redusă. Ceea ce nu e adevărat, iar urmările se văd acum, când echipa are o susţinere din public echivalentă cu zero.

Actuala conducere a echipei şi-a bătut joc de tot ce înseamnă trecutul Stelei, ignorând faptul că imaginea şi palmaresul s-au încărcat în anii în care nu exista Gigi Becali. Aniversarea anuală a câştigării Cupei Campionilor Europeni e o sărbătoare care nu face plăcere conducerii, la înmormîntarea lui Lucian Bălan nu a participat nimeni, fostele glorii au fost îndepărtate treptat şi exemplele pot continua.

Perspectivele sunt tot sumbre
Adevărata problemă a campioanei, dincolo de aceste cauze, este însă lipsa unei perspective care să îndrepte lucrurile. Toate marile formaţii au perioade de criză, perioade în care sunt de nerecunoscut, vezi cazul lui Chelsea care acum e pe locul 15 în Anglia, dar în cele mai multe dintre cazuri a existat o strategie de îndreptare a situaţiei. Ceea ce în cazul echipei lui Gigi Becali nu e cazul. Sau cel puţin aşa se deduce din discursul patronului echipei. „Am luat deja trei jucători de la Ceahlăul şi încă doi cărora nu le ştiu numele, dar sunt de la naţionalele noastre de juniori. Am zis că transfer 20 de fotbalişti şi aşa o să fac. Vom trage linie la finalul anului. Lupta pentru titlu e strânsă, deocamdată nu-mi fac mari probleme”, a anunţat Becali după jocul cu Dinamo, demonstrând încă o dată nu e interesat de cauzele reale ale declinului şi transformării echipei, ci doar de o „cârpeală”, care să-i mai aducă nişte bani, cu ajutorul cărora să continuie ceea ce derulează deja.

Becali se victimizează
Mai mult decât atît, Becali se consideră o victimă a sistemului, dar şi un om indispensabil fotbalului românesc. „Dacă mă las, să vedeţi dacă o să mai fie fotbal în România. Mai e Becali, mai e o ambiţie cu Steaua. Nu mai e nici Steaua, revenim în 97/98, când eram ultimii din Europa. După aia am venit eu şi am ridicat ştacheta. Dacă nu mă lasă în pace, o să clachez. Mă bat eu cu instituţiile statului? Las echipa cui vrea. Armata nu vrea echipa, nu poate face fotbal de performanţă. Nu s-a interesat nimeni. Pot fi mulţi nebuni ca mine să ia banii de la familie şi să îi dea pe salarii? N-o să ne mai calificăm în Ligă pentru că n-o să mai avem valoare. Toate ţările cu fotbal slab s-au deşteptat. Economic, Bulgaria stă mai slab ca noi, dar au câteva echipe care fac fotbal. De ce să meargă fotbalul în România? Lasă, că trebuie distrus fotbalul şi Becali. De ce să intre în ţară 20 de milioane de euro?”, a tunat el după înfrângerea cu Dinamo.
Datele financiare arată însă că Steaua a avut profit numai între 2011 şi 2014 de 25 de milioane de euro. Tot statistica demonstrează şi că Gigi Becali a scos mare parte din banii intraţi în club.


"Nu mă înţeleg cu ăia din Armată fiindcă le dă Oprea grade tuturor. Statul i-a lăsat lui Oprea steluţele de general şi el le-a împărţit cui a vrut"
Gigi Becali, patron Steaua


4 ani trecuseră de la ultima victorie a lui Dinamo în faţa Stelei, 1-0 în campionat, în 2011, prin golul lui Torje

 

  


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: