„Am ratat ca să nu mă uite lumea!“ Istoria unui penalty blestemat care a barat drumul României la JO din 1964

„Am ratat ca să nu mă uite lumea!“ Istoria unui penalty blestemat care a barat drumul României la JO din 1964

Gheorghe Constantin

România a participat în 1964 şi la turneul de fotbal a Jocurilor Olimpice, care s-a desfăşurat la Yokoyama, unde a fost la un pas de o mare performanţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 Având o echipă foarte bună, din care făceau parte Gheorghe Constantin, Ilie Datcu, Dan Coe, Bujor Hălmăgeanu, Emeric Ienei, Ion Pârcălab, Cornel Pavlovici sau Ion Nunweiller, România a fost repartizată în Grupa A, alături de RDG, Mexic şi Iran.

Tricolorii au început în forţă, obţinând o victorie clară în faţa mexicanilor, scor 3-1. A urmat un 1-1 cu Germania de Est şi un 1-0 cu Iran, România calificându-se astfel în sferturile de finală. Adversara tricolorilor a fost Ungaria, maghiarii fiind departe de valoarea echipei care cu un deceniu în urmă devenea vicecampioană mondială în Elveţia.

Partida s-a desfăşurat pe 18 octombrie 1964. Maghiarii au început mai bine şi, după doar două minute, Csernai Tibor a deschis scorul. Cu cinci minute înainte de final, căpitanul echipei, Gheorghe Constantin, a avut şansa egalării, din penalty. „Am executat slab. Se ştie, un penalty se ratează, nu se apără. M-am făcut că trag în stânga şi am tras încet, în colţul opus. Portarul maghiar a scos cu vârful degetelor. Înainte de a executa a venit la mine Creiniceanu şi mi-a cerut să bată el. I-am spus: «Măi băiete, eu bat loviturile de peste 10 ani!». Nu puteam să-l las. Daca rata, toată lumea ar fi zis că am fost laş, ca mi-a fost frică să trag”, a rememorat Constantin peste ani, într-un interviu acordat „Adevărul”. Peste alte trei minute, acelaşi Csernai Tibor a marcat din nou, culmea ironiei, chiar din penalty, iar Ungaria a câştigat partida şi ulterior titlul olimpic.

La ora aceea, Gheorghe Constantin (1932 – 2010), căruia scriitorul Eugen Barbu i-a spus „Profesorul” era unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti ai Stelei şi ai primei representative. Începuse fotbalul la 10 ani, la Unirea Tricolor. „Tata făcea afaceri cu fructe şi cu zarzavaturi pe care le distribuia în Piaţa Obor. Aşa am ajuns şi eu să joc la Unirea Tricolor, clubul oborenilor. Am stat aici până la desfiinţarea acestei echipe”, şi-a reamintit, peste ani, Constantin. Transferul lui Gheorghe Constantin la CCA, viitoarea Steaua, a reprezentat totodată şi salvarea tatălui său, fost membru PNL, care era terorizat de către comunişti. “Eu am trăit sub toate dictaturile din România. Legionarii trimiteau pe la magazine puştani de 19-20 de ani care puneau pistoalele pe tejghea şi întrebau: «Patroane, dai şi tu ceva pentru Legiune?». De frică, mulţi oameni le dădeau. Ei îşi notau ce şi cum. La câteva zile, cine nu apărea pe listă drept «cotizant» era ridicat. După 1945, a fost şi mai crunt. Tata era considerat chiabur de către comunişti, aşa că a stat multă vreme ascuns, de frica puşcăriei. Până la urmă, a scăpat, dar abia după mulţi ani de teroare”, povestea “Profesorul”.  

Ienei (stânga) şi Gheorghe Constantin (dreapta)

Pentru roş-albaştrii, Constantin a marcat 148 de goluri în cele 264 de meciuri jucate în Liga I, reuşind să-şi treacă în palmares patru titluri, patru Cupe şi trei titluri de golgheter al campionatului. Atacantul şi-a încheiat cariera în Turcia, la Kayserispor. “Eu am fost lăsat să plec din ţară abia la 37 de ani. Am avut şi alte oferte, puteam să fug în Anglia încă din 1956, dar n-am fost aventurier de felul meu. După ce m-am lăsat de fotbal, am fost timp de două luni şi jumătate antrenor la Fenerbahçe, dar m-au chemat apoi în ţară şi nu mi-au mai dat drumul! Cine ştie pe ce deştept l-o fi măcinat atunci invidia...”, îşi amintea “Profesorul”, care a rămas însă marcat pe viaţă de acel penalty ratat la Jocurile Olimpice. „Am fost pus la zid după acel penalty ratat. Cei de la Federaţie s-au gândit că eu sunt ţapul ispăşitor ideal, aşa că am fost «curăţat» pentru vreo trei ani de la echipa naţională. Şi presa a avut rolul ei, s-a uitat tot ce făcusem până atunci”, spunea cu regret fostul golgheter, care mai avea câteodată şi puterea să glumească pe seama celui mai negru episod din cariera sa: „Am ratat ca să nu mă uite oamenii”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: