Am ajuns mai rău decât în ţările arabe: incompetenţa managerială a stabilit un record ruşinos în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arabii au motive serioase de supărare. Sunt renumiţi în lume pentru repeziciunea cu care îşi concediază angajaţii, însă nu ei reprezintă răul suprem la acest capitol, ci românii.

Nu e doar o impresie, ci o realitate susţinută de statistici. În sezonul trecut, în prima ligă din Emirate au fost doar şase schimbări de antrenori în 26 de etape, acest număr fiind redus la jumătate faţă de stagiunea 2013-2014.

Dacă arabii devin tot mai răbdători cu antrenorii pe care îi angajează, în schimb, în România, conducătorii au luat-o razna. Sezonul 2000 – 2001, unul cu doar 16 echipe, a fost ultimul în care s-a înregistrat un număr cât de cât decent de schimbări pe băncile tehnice: 9. Apoi, lucrurile au început să se înrăutăţească, aproape de la o stagiune la alta, iar recordul a fost atins în actualul campionat: 34 de schimbări, şi asta în condiţiile în care mai sunt opt etape de jucat.

„Adevărul“ a analizat acest bilanţ care reflectă, în primul rând, incompetenţa oamenilor care conduc cluburile la noi şi a ajuns la o serie de concluzii pe care vi le prezintă mai jos.

Târgu-Mureş merge pe „autopilot“

*Oţelul şi Rapid sunt formaţiile care au avut cei mai mulţi antrenori în acest sezon: câte patru. Şi, cu toate acestea, sunt tot la retrogradare, cu precizarea că gălăţenii sunt ca şi condamnaţi să ajungă în „B“.

*Singurele schimbări care, într-adevăr, au avut efecte pozitive au fost la CS U Craiova, ASA Târgu-Mureş şi CSMS Iaşi.

Până la venirea cuplului Cârţu – Săndoi, oltenii adunaseră două remize şi patru înfrângeri cu Gane şi erau pe ultimul loc. După plecarea acestuia, „Craiolguţa“ a legat o serie de 19 meciuri fără înfrângeri în campionat, iar acum se bate la podium.

Surprinzător, ASA Târgu-Mureş, care a ajuns în lupta pentru titlu, n-a avut stabilitate pe banca tehnică. Falub a plecat după ce a adunat patru victorii, trei remize şi două eşecuri în primele nouă runde, lăsând echipa pe locul şase. Cu Pustai, mureşenii şi-au îmbunătăţit rezultatele, încheiend turul pe locul cinci. Plecarea lui Pustai n-a avut nicio legătură cu rezultatele echipei, ci a fost determinată de faptul că Daniel Stanciu, omul care îl adusese la club, a plecat la Dinamo. Totuşi, ascensiunea mureşenilor a continuat şi sub comanda lui Ciobotariu, iar acum echipa e pe locul 2! 

La CSMS Iaşi, Lăcătuş a lăsat echipa pe locul 15, Ionuţ Chirilă a coborât-o pe 17, iar abia din retur, Nicolo Napoli a reuşit redresarea situaţiei, moldovenii fiind acum pe 10.

*Viitorul e singura echipă unde antrenorul nu mai e ameninţat de schimbare. Fiindcă Hagi e şi patronul clubului.

*Din cele 18 echipe din Liga I, doar două au păstrat antrenorii cu care au început campionatul: Steaua şi FC Botoşani. Cei doi tehnicieni au însă zilele numărate. Gâlcă, dacă nu câştigă următoarele trei meciuri, va fi înlocuit, iar Grozav a „driblat“ demiterea, câştigând cu Chiajna, însă viitorul său rămâne incert.

*Schimbările au fost atât de multe încât unii antrenori au şi revenit între timp la echipele de unde fuseseră destituiţi: Adrian Szabo (FC Braşov), Francisc Dican (CFR Cluj), Flavius Stoican (Dinamo).

*Unii tehnicieni au avut mai multe echipe în acest sezon: Florin Marin (Ceahlăul şi Oţelul), Mihai Teja („U“ Cluj, România U-21, Dinamo), Cristi Pustai (Tg. Mureş, Rapid), Adrian Falub (Tg. Mureş, „U“ Cluj).

A plecat şi Dan Matei

Ultima schimbare de antrenor s-a produs înainte de etapa cu numărul 27, după ce Dan Matei a părăsit Gaz Metan, fiind înlocuit de Ion Balaur, care va fi interimar. Matei a considerat că echipa are nevoie de un şoc, după ce a înregistrat o victorie, patru remize şi patru eşecuri în retur.

image

Numărul de schimbări din 2000 încoace

2000/01: 9

2001/02: 18

2002/03: 20

2003/04: 16

2004/05: 26

2005/06: 19

2006/07: 26

2007/08: 25

2008/09: 23

2009/10: 26

2010/11: 30

2011/12: 28

2012/13: 32

2013/14: 32

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite