Alina Dumitru, judoka: „Am câştigat cât un fotbalist în jumătate de an“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medaliata de aur de la Beijing povesteşte ce presupune viaţa unui campion care nu practică sportul rege în România: multă muncă, mari sacrificii şi recompense financiare destul de mici.

Accidentările suferite la Campionatul Mondial, care au împiedicat-o să câştige o medalie, i-au dat mari bătăi de cap Alinei Dumitru în ultima vreme. După un program intens de recuperare, la Târgu-Mureş, ea a reluat pregătirile, la Cluj, cu aceeaşi pasiune cu care, în urmă cu 14 ani, dădea cu partenerii de tatami la prima convocare la lotul naţional. Vrea să se lase la anul, după Jocurile Olimpice, şi repetă asta mai mereu, dar parcă şi pentru a se convinge pe sine. Spiritul de luptă nu s-a tocit însă deloc şi Londra 2012 ar putea fi scena unei noi performanţe de excepţie.

„Adevărul": Judo a fost primul tău sport sau ai mai făcut şi altele înainte?

Alina Dumitru: N-a fost primul sport. Mai întâi am făcut tenis, dar nu pentru foarte mult timp, deşi mi-a plăcut. La un moment dat am avut o selecţie pentru judo în şcoala generală şi m-am dus, mai mult din curiozitate la început.

Şi unde ai făcut primele antrenamente?

Într-o sală la APACA, la Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti.

Cine te-a determinat să rămâi la judo?

Eu am vrut. Eram foarte activă, îmi plăcea să mă joc şi, de fapt, la început, chiar asta făceam la antrenamente, mai mult ne jucam. Şase luni am exersat doar căderile şi abia apoi am început mai serios adevăratul judo.

Şi părinţii tăi au fost încântaţi?

Da, le-a plăcut ideea. Tata chiar ar fi vrut să merg la karate, ca să învăţ să mă apăr şi mai bine. Amândoi m-au susţinut, ba chiar, acum, când eu vreau să mă las, ei tot trag de mine să mai continui.

Te-ai folosit vreodată în afara sălii de cunoştinţele tale pentru a te apăra?

Din fericire, n-a fost nevoie. Oricum, nu avem voie, pentru că dacă foloseşti tehnica împotriva unui necunoscător, s-ar putea să se accidenteze grav, pentru că nu ştie să cadă. Pe mine m-a ajutat mult judo pentru a fi mai sigură pe mine, m-a pus pe picioare şi mi-a acordat mai multă încredere.

Viaţa de sportiv presupune multe restricţii. Pentru tine ce a fost cel mai greu?

Faptul că am renunţat la copilărie, la prietenii mei de joacă şi, bineînţeles, la familie. Am fost nevoită să mă descurc singură încă de la 16 ani. Cel mai greu a fost cu spălatul hainelor (râde), mai ales cu chimonoul. M-am bucurat atât de mult când am reuşit să-mi cumpăr o maşină de spălat. Mi-era greu să trăiesc departe de părinţi. Eram foarte apropiată de ei şi, la început, plângeam în fiecare zi când eram departe de casă.

Unde îţi petreceai cel mai mult timp?

La loturile naţionale. Am plecat prima dată la Drobeta-Turnu Severin, apoi lotul s-a mutat la Piteşti. Aici era mai bine, pentru că mama venea foarte des la mine. La Cluj mi-a fost cel mai greu pentru că era mai departe.

Ai avut momente în care ai fi vrut să renunţi dintr-o dată la tot?

Oh, da (râde). Am trecut însă peste ele cu ajutorul părinţilor, cu ajutorul antrenorilor. Am avut un antrenor foarte bun la început, Emanoil Câmpeanu. El m-a făcut să merg mai departe. A ştiut ce să-mi zică, ce să-mi facă, pentru că eu am fost o fată destul de sensibilă, de firavă şi chiar şi el uneori nu mai ştia ce să facă pentru mine (râde).

Ai idee cât ai câştigat în întreaga carieră?

Mi-am făcut o socoteală, desigur, dar nu aş vrea să vorbesc despre asta. Cred însă că un fotbalist câştigă banii aceştia în jumătate de an. Dar eu sunt mulţumită. Am casa mea, am maşina mea, am reuşit să fac ceva economii şi, în plus, voi mai beneficia la retragere şi de renta viageră acordată medaliaţilor olimpici.

Deci un copil care se apucă acum de judo ar avea şanse să ajungă să trăiască de pe urma acestui sport?

Da, bineînţeles. Acum se câştigă chiar şi mai bine pentru că sunt premii în bani la fiecare turneu. Înainte nu erau. Poate dacă aş fi fost la începutul carierei acum, aş fi reuşit să câştig mult mai mulţi bani. Acum, la Grand Prix primeşti 3.000 de dolari, la Grand Slam iei 5.000 de dolari. La Europene, medaliaţii cu aur încasează 2.500 de euro. Deci chiar se merită să faci judo, dar, desigur, la un nivel ridicat de performanţă. Numai atunci poţi câştiga.

Cel mai fericit moment al carierei:

Când am câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Beijing. Toate medaliile sunt muncite, le-am dorit la fel de mult pe toate, dar atunci a fost o zi incredibil de frumoasă.

Cel mai trist moment al carierei:

Când am ratat medalia de bronz de la Jocurile Olimpice de la Atena în ultimele şapte secunde.

„Am refuzat să concurez pentru alte ţări"

Cum vezi judoul românesc în comparaţie cu celelalte naţiuni? Cam pe unde ne situăm?

Suntem pe drumul cel bun în a deveni o putere. Şi este meritul antrenorilor, în primul rând. La mine s-a auzit că eu sunt talent, dar a fost foarte mult şi munca antrenorului, iar acum şi alte fete au rezultate pe lângă mine.

Crezi că a fost un ajutor pentru tine şi pentru celelalte fete faptul că România a deţinut în ultimii ani preşedinţia Federaţiei Internaţionale prin Marius Vizer?

Pot să zic că înainte nu eram nici foarte cunoscute, nu eram nici aşa bine văzute şi ne mai furau arbitrii, le favorizau pe cele mai bune. Dar, încet-încet am devenit şi noi un nume în judo, am început să avem performanţe, iar arbitrii au fost mai corecţi cu noi. A contat, desigur, şi prezenţa domnului Vizer acolo, pentru că nu am mai avut parte de tratamentele dinainte şi am avut arbitraje corecte.

Mulţi sportivi şi antrenori preferă să plece peste hotare. Tu ai avut oferte?

Mi s-a propus, la un moment dat, să merg în Grecia, dar am refuzat. Iar recent, cineva din Israel mi-a spus să merg acolo să concurez. M-au întrebat ce recompensă am primit în România pentru medalia de aur de la Europene şi nu le-a venit să creadă. Mi-au zis să vin să concurez pentru Israel. Dar am refuzat.

Primele medalii europene nu ţi-au adus şi în ţară notorietatea de care te bucurai în afară. După Jocurile Olimpice de la Beijing, a fost puţin alfel. Simţi că acum eşti o vedetă în România?

Vedetă e mult spus. Sunt mai cunoscută acum. Se întâmplă mai des ca lumea să mă recunoască fie după nume, fie după figura mea sau după voce. Nu pot să spun că sunt vedetă. Am fost mai mediatizată după Beijing poate şi pentru că a fost una dintre puţinele noastre medalii de aur.

Ai avut apariţii în televiziune şi eşti dezinvoltă în faţa camerei. Te-ai gândit ca pe viitor să faci o carieră din asta?

De ce nu (râde)? Rămâne de văzut ce va fi după ce mă las de judo, după Jocurile Olimpice. Poate o să ajung la Comitetul Olimpic sau la federaţie, sau îmi deschid o sală de judo. Nu ştiu încă.

„Mă uit la fiecare meci al Stelei la televizor"

Îţi imaginezi cum o să arate o zi din viaţa Alinei Dumitru după Jocurile Olimpice de la Londra?

Deocamdată nu vreau să mă gândesc. Îmi va fi destul de greu. M-am obişnuit cu această rutină, m-am obişnuit cu lumea, cu fetele, cu antrenorii şi îmi va fi greu să stau departe. Mai amân momentul în care mă voi gândi serios.

Ce faci, de obicei, în timpul liber acum?

Mergem la shopping, la un film, bowling. Depinde şi de vreme, mai mergem la pădure, la piscină.  

Ştiu că ţii cu Steaua. Urmăreşti în mod constant ce se întâmplă la echipă?

Să ştii că eu am fost dinamovistă când eram mică. Fraţii mei ţineau toţi cu Dinamo. Dar acum sunt la Steaua şi ţin cu Steaua. Suporterii mă cheamă deseori la întâlnirile lor, îmi trimit  mesaje. Mă uit la fiecare meci al Stelei.

"Când eram mică, cel mai greu a fost cu spălatul hainelor, mai ales cu chimonoul. M-am bucurat atât de mult când am reuşit să-mi cumpăr o maşină de spălat.''

CV

- Alina Dumitru
- Data şi locul naşterii: 30 august 1982, Bucureşti
- Club: CSA Steaua  Bucureşti
- Palmares:
- 9 medalii la Campionatele Europene (7 aur, 2 bronz)
- 1 medalie de aur la Jocurile Olimpice (Beijing 2008)
- 3 medalii la Campionatele Mondiale (toate de bronz)
- 34 de medalii în con­cursurile de Cupă Mondială, Grand Prix sau Grand Slam (12 de aur)
- 5 medalii la Campionatele Naţionale (3 de aur)
- A câştigat medalii pe cinci continente (Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud) şi a concurat în 48 de oraşe din întreaga lume.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite