Alin Minteuan: „Mă aşteptam să fiu demis. Mi-ar face plăcere să lucrez cu Jorge Costa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul lui CFR Cluj, Alin Minteuan, spune că nu a discutat cu nimeni din conducere despre demiterea sa, dar ar accepta cu plăcere să lucreze ca şi secund al noului antrenor, Jorge Costa

Jorge Costa este noul antrenor al celor de la CFR Cluj. Deşi conducerea clubului încă nu a făcut un anunţ oficial în acest sens, în proporţie de 90% fostul mare fotbalist portughez va accepta oferta lui Arpad Paszkany.După ce a renunţat la cariera de jucător profesinist, Costa a pregatit echipele Sporting Braga - unde a fost interimar-, Olhanense si Academica.

Dacă va veni la CFR, va semna un contract pe un an cu posibilitatea de prelungire dacă îşi va atinge obiectivele. Alin Minteuan, cel de numele căruia s-a legat destinul CFR-ului în partea a doua a acestui sezon, nu se arată deranjat de faptul că ar urma să lucreze cu un alt antrenor:

„Normal că mă aşteptam şi eu să fiu înlocuit din funcţie, pentru că dacă eşti antrenor şi nu ai rezultate, este clar că vei fi înlocuit. În acest sezon, din păcate am fost departe de ceea ce trebuia să fim. Eu nu am discutat deocamdată cu nimeni din conducerea clubului, dar am auzit că va veni un alt antrenor. De Jorge Costa am auzit doar ca fotbalist, ca antrenor nu. Mie mi-ar face plăcere să lucrez cu el, sau cu orice alt antrenor, pentru că sunt tânăr şi mai am multe de învăţat“, a declarat tehnicianul.

De asemenea, Minteuan, spune că retrogradarea sa în postul de antrenor secund, după ce a condus echipa mai bine de un tur de campionat ca principal, nu îl va afecta: „Nu mă afectează în niciun fel şi accept să rămân secund dacă mi se va cere acest lucru. Nu pot să fiu supărat, e clar că nu am avut rezultate în acest sezon. Vom vedea ce va fi“, a conchis acesta.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite