Agresată pe terenul de fotbal: o jucătoare din România, victima avansurilor sexuale făcute de un arbitru spaniol

Agresată pe terenul de fotbal: o jucătoare din România, victima avansurilor sexuale făcute de un arbitru spaniol

Elena Pavel

Elena Pavel, legitimată la Sporting Huelva, a ajuns în prim-planul presei internaţionale, după un episod de necrezut petrecut în timpul unui meci din campionatul feminin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fotbalul feminin e în plină dezvoltare, iar cea mai bună dovadă în acest sens a venit la Cupa Mondială din 2015, care a doborât toate recordurile de audienţă în Canada, ţara care a găzduit competiţia.

Din păcate însă, jucătoarele care practică sportul-rege nu sunt încă respectate suficient, iar un caz petrecut în campionatul spaniol a făcut înconjurul lumii. Elena Iuliana Pavel (31 de ani), o apărătoare legitimată la Sporting Huelva din 2007, a fost victima unei agresiuni verbale din partea arbitrului meciului cu Santa Teresa.

Centralul Santiago Quijada Alcon i-a făcut mai multe avansuri jucătoarei născute la Constanţa, iar după meci, Iuliana Pavel a povestit ce i s-a întâmplat. „Mi-a zis: <<Hey, şateno (aluzie la culoarea părului), hai să mergem la o cafea după-amiază>>. I-am spus că ar face bine să se limiteze la a fluiera meciul. A continuat însă să mă provoace pe tot parcursul jocului. Nu mai cred în fotbal. Mă simt neajutorată, umilită. Joc fotbal de mulţi ani, dar niciodată nu mi-a fost atât de ruşine“, a declarat Iuliana Pavel.

Cazul a ajuns în presa internaţională, fiind deja relatată de „The Mirror“ şi preluată şi de presa iraniană.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările