Acrobatul Moşoianu, omul care i-a dat pe spate pe Mao, Nixon şi Reagan. A intrat de două ori în Cartea Recordurilor

Cel mai cunoscut acrobat din istoria circului românesc, fostul gimnast Gabriel Moşoianu (81 de ani), a intrat de două ori în Cartea Recordurilor şi a petrecut mai bine de 40 de ani în străinătate, prin turnee, în decursul cărora a avut prilejul să cunoască mai mulţi şefi de stat.

Spectacolele de circ au fascinat dintotdeauna întreaga familie, prin acrobaţiile periculoase, costumele strălucitoare, numerele de dresură şi iluzionism şi clovnii care reuşesc de fiecare dată să te facă să râzi în hohote. Circul de Stat din Bucureşti şi-a trăit perioada de glorie acum mai bine de trei decenii, când vedetele sale erau solicitate în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, datorită numerelor de senzaţie pe care le executau. În afara graniţelor, cei mai cunoscuţi artişti români au fost acrobaţii din trupa Moşoianu, singurii care au intrat de două ori în Cartea Recordurilor. 

Principalul artizan al acestor succese unice în istoria circului românesc, Gabriel Moşoianu (81 de ani), îşi trăieşte bătrâneţile într-un apartament obişnuit dintr-un cartier bucureştean, alături de soţia sa, Agapia, şi ea fostă artistă de renume, cei doi fiind căsătoriţi încă din 1957. Nostalgia zilelor de glorie revine în memoria lui Gabriel Moşoianu din când în când pentru a-i lumina prezentul. Povestea acrobatului Moşoianu a început odată cu cea a Circului de Stat, în toamna anului 1954. „Am venit în circ odată cu înfiinţarea lui, direct de pe băncile Institutului de Educaţie Fizică şi Sport. Se făcuse o adresă către Ministerul Învăţământului prin care se solicitau 20 de gimnaşti de perspectivă – zece băieţi şi zece fete. M-am numărat printre ei. Nimeni din familia mea nu mai făcuse circ, aşa că părinţii au cam strâmbat din nas. Am văzut un număr la trapez, în care acrobaţii zburau, dintr-o parte în alta a cupolei, prinzându-se de mâini. Fără centuri de siguranţă. Din primul moment, am fost convins că pot să fac mult mai mult decât atât. Văzând ce-mi poate pielea, maestrul respectiv mi-a propus să intru în trupă. Mastacan se numea. Şi am rămas. Apoi, când am mai luat în greutate, am fost selecţionat de Max Huterer, unul dintre primii care au înfiinţat trupe de basculă la noi. Chiar aşa se cheamă trambulina pe care sar acrobaţii, basculă“, ne-a povestit maestrul Moşoianu.

40 de ani în turnee în străinătate

Iar performanţele sale au fost cu adevărat extraordinare. Din cei 50 de ani de carieră în arena circului, aproape 40 au fost petrecuţi numai în străinătate, în turnee: China, Mongolia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Olanda, Italia, Israel, Germania, Franţa. În fosta Uniune Sovietică a stat şapte ani, alţi cinci în Statele Unite, iar în America de Sud, în special în Brazilia, nu mai puţin de unsprezece.

„Multă lume crede că m-am îmbogăţit din circ, dar pe vremea comunismului noi trăiam din cei 5 dolari pe care-i primeam ca diurnă în turnee, iar grosul valutei pentru prestaţiile noastre intra în conturile statului. S-a câştigat o avere de pe urma noastră. Acesta era însă preţul libertăţii de mişcare. Dar nu-mi pare deloc rău“, a mărturisit Moşoianu. În 1984, după ani multe repetiţii, trupa lui a reuşit să doboare recordul mondial cu un număr de „triplă piruetă la bară rusească“, adică o săritură în triplu şurub cu revenire pe o bară mobilă de numai trei centimetri, fără centură de siguranţă, performanţă care a fost doborâtă abia în 2014 de o acrobată din Rusia. Dar adevăratul succes a venit un an mai târziu. Pe 15 aprilie 1985, într-un spectacol la New York, în imensa sală Nassau Coliseum, în prezenţa preşedintelui Statelor Unite, Ronald Reagan, trupa Moşoianu a reuşit ceea ce în limbaj tehnic se numeşte „dublu salt la coloana de şapte fără lonjă de siguranţă“. Mai pe româneşte, o piramidă umană, alcătuită din şapte acrobaţi. Umerii unuia dintre ei trebuie să-i susţină pe ceilalţi şase, aruncaţi de bascula de la sol. Numărul a fost înscris în Cartea Recordurilor, iar ceea ce au făcut „fantasticii“ Moşoianu, aşa cum au fost numiţi, nu a mai reuşit nimeni nici până azi. În 1998, trupa Moşoianu, din care făceau parte de această dată cei doi băieţi, Gabriel Jr. şi Traian, antrenaţi de părinţii Gabriel şi Agapia, a intrat din nou în Cartea Recordurilor cu un „salt mortal la coloana de şase cu aterizare pe umeri“, iar în oraşul brazilian Porto Alegre, unde s-a produs acest eveniment, a fost ridicat un monument de marmură pe care este înscrisă marea performanţă a românilor.

Viaţa de dincolo de scenă: „Am opt boli!”

„Când am început să lucrez cu Max Huterer şi apoi, după ce el a ieşit la pensie şi mi-a lăsat mie trupa, noi făceam coloană de patru persoane. Chiar eu eram «baza herculeană», aşa cum scria presa americană, susţinând greutatea celorlalţi colegi. La un moment dat, fiind într-un turneu în Brazilia, la circul «Orlando Orfei», am auzit că au venit nişte unguri care au reuşit coloana de cinci. M-am dus să-i văd. Am rămas impresionat, dar m-am şi ambiţionat totodată. În trei săptâmăni, reuşeam şi noi acelaşi lucru. Apoi ne-am gândit să facem coloana de şase. Ca să ne reuşească numărul, eu având deja 50 de ani, aveam nevoie de altcineva la bază. Şi am adus un halterofil, Cristian Ghiţă îl chema. Cu el am făcut «şasele» şi «şaptele». În Statele Unite, cea mai mică sală în care am dat reprezentaţii era de 15.000 de locuri, iar cea de la New York avea 25.000 de locuri. Am avut şapte milioane de spectatori în fiecare an“, şi-a reamintit bătrânul acrobat, care are şi alte trofee în palmares: „Leul de Aur“ pentru întreaga carieră, primit acum câţiva ani în Argentina, medalia de aur la Festivalul de la Rio de Janeiro, titlul de artist emerit al circului italian, cheia de aur a oraşului Briansk, o medalie jubiliară acordată cu ocazia aniversării centenarului circului polonez, plus premiul special UNITER pentru spectacol de circ. În spatele cortinei, Gabriel Moşoianu a plătit însă scump pentru toate numerele imposibile pe care le-a realizat: „Nu mi-a plăcut niciodată să mă menajez. O dată mi-au plesnit fibrele de la esofag, am mâncat o lună şi jumătate numai cu paiul. Altă dată mi-a plesnit pleura şi am stat aproape un an prin spitale. Acum am opt boli! Am reuşit să înving şi un cancer de prostată. M-am operat în Statele Unite, acum opt ani. Mi-au injectat nişte grăunţe radioactive, care mi-au distrus tumora. Dar stau în continuare cu şarpele în casă, cum se zice. Am trecut cu bine şi peste un accident vascular cerebral. Noroc cu doctorii care mă îngrijesc, Ana Câmpeanu şi Sorin Băilă, de la Fundeni“.

Lina Ciobanu l-a scăpat de furia Partidului

În 1986, Gabriel Moşoianu se afla cu trupa sa la Paris şi se pregătea pentru Festivalul Internaţional al Circului de la Monte-Carlo, după ce un impresar le spusese că vor primi garantat marele premiu, „Clown d'Or“ pentru numărul lor de senzaţie. Numai că trei dintre acrobaţii săi au hotărât să rămână în Franţa. „Când m-am întors în ţară, am explicat autorităţilor toată povestea. Le-am spus că trebuie să ajung la Monte-Carlo. Mă descurcam şi fără ei, aveam înlocuitori. Mi-au spus: «Tovarăşe Moşoianu, aveţi interdicţie să mai părăsiţi ţara timp de trei ani. Nu aţi ştiut să-i educaţi în spirit socialist». Am avut însă noroc cu doamna Lina Ciobanu, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi ministrul industriei uşoare, care ne aprecia foarte mult. Până la urmă n-am mai ajuns Monte-Carlo, dar am putut pleca din nou la Paris. Am avut toate paşapoartele gata într-o zi“, a povestit Moşoianu.

A mâncat sos de şarpe în China

Gabriel Moşoianu a cunoscut doi preşedinţi americani şi tot atâţia şefi de stat din România. „Pe Nicolae Ceauşescu nu l-am cunoscut niciodată, doar pe Nicu, care era convins că el va fi noul secretar general. Apoi, dintre preşedinţii de după 1990, am dat mâna doar cu Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Însă mă mândresc cu faptul că am cunoscut doi preşedinţi americani, pe Richard Nixon şi Ronald Reagan. Ultimul, impresionat de numărul nostru de acrobaţie, ne-a felicitat personal şi ne-a lăsat şi un autograf pe un afiş. Am cunoscut şi doi preşedinţi brazilieni, João Figueiredo şi José Sarney, dar şi pe Yumjaagiin Ţedenbal al Mongoliei. Însă cel mai bine am fost primiţi în China, în 1965. În două luni am susţinut numai 15 spectacole, în rest eram plimbaţi peste tot. Am fost invitat în loja oficială a lui Mao Zedong, am dat mâna cu Ciu Enlai, mâna lui dreaptă. Am şi o amintire amuzantă de atunci. Eram la un dineu. Mă cam săturasem de mâncărurile astea exotice. Zic eu: Măi, nevastă, eu nu mă mai ating de ciudăţeniile lor. Ca să nu zică chinezii că nu servesc nimic, dă-mi şi mie nişte ceapă din aia de acolo, cu nişte sos din bolul ăla, ca să-mi pun pe clătitele de dincolo. Mănânc eu vreo trei, după care îmi zice un chinez: «Observ că vă place lotusul cu sos de şarpe». Am înghiţit în sec!“, a povestit, amuzat fondatorul vestitei trupe de acrobaţi.  N-a avut niciodată ocazia să lucreze cu animalele, deşi i-ar fi plăcut: „Avea Lidia Jiga nişte lei deosebiţi. Când eram în turneu, în provincie, am dormit cu unul dintre pui în pat. Apoi, când au crescut mari, la o sută şi ceva de kilograme, le băgam mâna în gură. Dar n-am păţit nimic, mă cunoşteau bine. Băiatul meu, Gabriel Jr., a lucrat cu şerpi, cu nişte crocodili. Eu m-am rezumat totuşi la acrobaţie“.

Ajutat de un securist ceh să obţină casă

Imediat după căsătorie, soţii Moşoianu o duceau foarte greu cu banii, chiar dacă ambii erau artişti de talie internaţională. „Locuiam cinci persoane în 12 metri pătraţi. Dormeam pe  jos, ne era foarte greu“, şi-a reamintit acrobatul. Norocul i-a surâs când se aştepta mai puţin. „M-am accidentat într-un turneu din Cehoslovacia. În spital, m-am împrietenit cu un locotenent securist ceh, internat cu mine în salon. Şi i-am povestit toate astea. La care îmi spune să-i facem împreună o scrisoare lui Gheorghiu-Dej. Scriu eu acolo că sunt acrobatul Moşoianu şi n-am casă, n-am nimic. După care îmi ia el plicul, toarnă puţină ceară roşie şi aplică un sigiliu pe care-l avea el. Şi-l trimite pe adresa Comitetului Central. Într-o săptămână-două a venit o comisie acasă la soţie, au văzut că era adevărat ce scrisesem. Am primit cinci camere într-o casă veche“, şi-a reamintit acrobatul.

Pe vremea comunismului noi trăiam din cei 5 dolari pe care-i primeam ca diurnă în turnee, iar grosul valutei pentru prestaţiile noastre intra în conturile statului. S-a câştigat o avere de pe urma noastră Gabriel Moşoianu acrobat