Acoperişul Arenei Naţionale nu va fi folosit, chiar dacă va ploua la meciul din seara aceasta. FRF a spus care sunt motivele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Wikipedia
Foto Wikipedia

În această seară va avea loc meciul Austria-Macedonia de Nord, în Grupa C a Campionatului European, care se va disputa la Bucureşti. Acoperişul Arenei Naţionale nu va fi tras chiar dacă va ploua. Decizia aparţine UEFA, motivul fiind că nu toate arenele pe care se joacă au acoperiş, a precizat Răzvan Mitroi, manager de comunicare la FRF.

„Am văzut opinii critice că nu am tras acoperişul, e o altă decizie a UEFA care e de când s-a conturat EURO 2020 de a nu se folosi niciun acoperiş pe niciuna dintre arene la EURO.

Nu toate arenele au acoperiş. Mi se pare că doar vreo şapte şi s-a hotărât pentru condiţii egale să se joace în mediu natural. Se va juca cu ploaie dacă e ploaie". a spus Răzvan Mitroi.

Ieri, terenul de pe Arena Naţională a fost inundat din cauza ploii. Ulterior, apa a fost evacuată cu ajutorul sistemului de drenaj al arenei, iar acum gazonul se află într-o stare bună.

Reprezentanţii PMB au declarat, pentru Digi24, că apa care s-a strâns pe stadion s-a scurs în scurt timp după ce s-a oprit ploaia, nefiind nevoie de tunurile de uscare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite