VIDEO Accidentare teribilă în meciul dintre Gaz Metan Mediaş şi CSU Craiova

VIDEO Accidentare teribilă în meciul dintre Gaz Metan Mediaş şi CSU Craiova

Darius Olaru a ieşit de pe teren cu gâtul imobilizat  Captură foto DigiSport

Partida dintre Gaz Metan Mediaş şi CSU Craiova, din etapa a 21-a a Ligii 1, a fost marcată de o accidentare groaznică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Renato Kelic, de la CSU Craiova, şi Darius Olaru, de la Gaz Metan Mediaş, urmăreau o minge venită pe sus şi s-au ciocnit involuntar cap în cap.  Ambii jucători au căzut la pământ în urma impactului şi au stat câteva minute întinşi pe gazon. Faza s-a petrecut în minutul 49 al partidei.

Kelic şi-a revenit, însă Olaru a ajuns la spital cu ambulanţa, având gâtul imobilizat. ”Era bine, e copil, e ceva mai fricos. Mai mult s-a speriat, dar va fi bine”, a declarat portarul Răzvan Pleşca la finalul meciului.

Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Oltenii au ratat un penalty în minutul 90+1, când şutul lui Mitriţă a fost parat de Pleşca. Medişenii au avut o bară în minutul 90+3 la lovitura de cap a lui Golubovici, care a nimerit transversala.  

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările