Accident tragic în Portugalia: Fostul internaţional german Michael Ballack şi-a pierdut fiul de 18 ani

Accident tragic în Portugalia: Fostul internaţional german Michael Ballack şi-a pierdut fiul de 18 ani

Michael Ballack (dreapta), alături de fiul său, Emilio

În vârstă de 44 de ani, fostul mijlocaş al celor de la Leverkusen, Chelsea sau Bayern Munchen a primit o veste devastatoare, în noaptea de miercuri spre joi.

Michael Ballack traversează un moment groaznic, după ce l-a pierdut pe Emilio (18 ani), al doilea său copil dintr-un mariaj cu Simone Lambe. Cei doi au divorţat, în 2012, având trei copii: Louis (născut în 2001), Emilio (născut în 2002) şi Jordi (născut în 2005).
 
Potrivit „Mirror“, Emilio a avut un accident de ATV, în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2 dimineaţa. Tragedia s-a petrecut în peninsula Troia, în sudul oraşului Lisabona, unde Michael Ballack deţine o locuinţă. În weekend, Emilio postase fotografii dintr-o plajă aflată în apropierea locului în care şi-a pierdut viaţa. 
 
Potrivit primelor informaţii, accidentul s-a petrecut lângă un complex rezidenţial, „Villas do Mar“.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările