A fost concediat şi cel mai longeviv antrenor din Liga I: după câte zile a plecat Grozavu de la Botoşani şi de ce

A fost concediat şi cel mai longeviv antrenor din Liga I: după câte zile a plecat Grozavu de la Botoşani şi de ce

Primul meci al etapei cu numărul 10, Concordia Chiajna – FC Botoşani, scor 0-0, a cauzat schimbarea din funcţie a tehnicianului care ajunsese la un număr impresionant de zile petrecute pe banca moldovenilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă în străinătate, antrenorii longevivi sunt cei care prind câţiva ani la un club, în schimb, în România, longevitatea se defineşte altfel.

Leo Grozavu a fost numit la FC Botoşani la 6 ianuarie 2014 şi aventura sa acolo s-a încheiat după 615 zile. E un record la care nu pot visa 95% dintre antrenorii care activează în primul eşalon din România.

Chiar dacă a jucat în preliminariile Ligii Europa cu moldoveni în actuala stagiune, tehnicianul de 48 de ani a plătit preţul pentru rezultatele proaste pe plan intern. Per total, în acest sezon, el a bifat 15 jocuri în toate competiţiile la FC Botoşani, având un bilanţ foarte slab: 2 victorii, 5 remize, 8 înfrângeri.

Grozavu a primit un ultimatum înaintea jocului cu Chiajna, meci pe care ar fi trebuit să-l câştige pentru a rămâne în funcţie, iar remiza albă i-a pecetluit soarta.

Grigoraş sau Gâlcă

Finanţatorul clubului, Valeriu Iftime, a confirmat concedierea lui Grozavu pentru Mediafax.

„Chiar n-am nimic cu Leo, dar nu mai putem continua. Eu îl preţuiesc, dar e clar că trebuie un antrenor nou. Duminică, o să încheiem contractul. Echipa a jucat destul de bine la Chiajna, dar trebuie mai mult pentru a câştiga“, a declarat Iftime.

„Suntem în căutarea unui antrenor. Până duminică seară avem antrenor! Nu putem lua chiar pe oricine şi nu cred că banii fac totul. Vreau să vină o persoană care chiar ţine la Botoşani. Sunt convins că voi găsi un antrenor care crede cu adevărat în Botoşani. Nu va fi un nume mare, pentru că nu suntem nici Steaua şi nici Dinamo. O să vină un antrenor care o să placă suporterilor“, a adăugat Iftime.

În cărţi pentru înlocuirea lui Grozavu sunt Petre Grigoraş, Cristiano Bergodi, Constantin Gâlcă şi Dorinel Munteanu, toţi liberi de contract.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările