Ţiriac, criticat vehement după ce a făcut mişto de Dinamo: „A fost o glumă proastă, o reacţie de prost gust!“

Ţiriac, criticat vehement după ce a făcut mişto de Dinamo: „A fost o glumă proastă, o reacţie de prost gust!“

Ionuţ Negoiţă, patronul formaţiei din „Ştefan cel Mare“, a vorbit, în premieră, despre remarca pe care a avut-o fostul jucător de tenis pe „Arena Naţională“, atunci când Simona Halep şi-a prezentat trofeul de la Wimbledon.

Ion Ţiriac a ţinut să fie în prim-plan în cadrul evenimentului în care Simona Halep a venit în faţa românilor pentru a-şi prezenta trofeul cucerit la All-England Club. Mulţi au remarcat că omul de afaceri a vorbit aproape pe toată durata serii, pe când Halep a scos doar câteva cuvinte când, totuşi, a tăcut Ţiriac.

La un moment da, fostul jucător de tenis a încercat să fie chiar simpatic şi a făcut şi o glumă pe seama clubului Dinamo, care tocmai pierduse un meci cu Viitorul lui Hagi, scor 0-5.

„Într-un joc de tenis, cum se spune pe englezeşte, într-un game, 30-0 sau 0-30 este cel mai important scor. Ca 2-0 la fotbal. Bine, încă n-a fost 30-0 la fotbal, dar aşa cum se duce Dinamo, poate iese. Îmi poare rău, e echipa mea. Să ne întoarcem la tenis“, a spus Ţiriac.

Această glumă a omului de afaceri a fost ignorată de roş-albi. Până acum, când finanţatorul Ionuţ Negoiţă a acordat un interviu pentru Digi Sport în care l-a pus la zid pe Ţiriac pentru remarca sa de luna trecută.

Ce a spus Ionuţ Negoiţă?

*N-a fost o glumă deloc. Nu i-am înţeles gluma proastă pe care a făcut-o pe Arena Naţională. Mă uit aşa la unii oameni cărora România le-a oferit multe. Sportul le-a oferit multe.

*Înţeleg că nu riscă banii lor, dar să faci glume proaste despre un club despre care zici că e clubul tău de suflet mi se pare de prost gust. Sunt dispus şi acum să-i dau pachetul majoritar cu un leu.

*Gratis, chipurile nu a primit niciodată nimic. Mă îndoiesc. A fost o reacţie de prost gust, să ne băgăm în seamă doar ca să vorbim. Fă, domnule, ceva! 


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: