Şocul Mondialului de handbal: Franţa, deţinătoarea trofeului, a ratat „Main Round“-ul. Cum arată Grupele Principale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
franta

Campioana europeană şi mondială în exerciţiu, Franţa, a ratat ieşirea din grupe la ediţia 2019 a turneului final de la Kumamoto. Danemarca a reuşit să învingă echipa care triumfa în întrecerea mondială în urmă cu doi ani, calificându-se în dauna naţionalei „Cocoşului Galic“ în Grupele Principale.

Prima fază a Campionatului Mondial de handbal feminin s-a încheiat, vineri, cu o surpriză de proporţii, Danemarca impunându-se cu 20-18 în faţa Franţei. Astfel, Grupa B a fost câştigată, astfel, surprinzător, de Coreea de Sud, medaliata cu bronz din 2003 de la Mondialul de handbal feminin. Germania şi Danemarca au avansat spre Grupele Principale de pe locurile 2 şi 3.

Franţa, deja calificată la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, urmează să se lupte pe mai departe pentru locurile 13-16 la Kumamoto.

Cum arată Grupele Principale la Campionatul Mondial de handbal 2019?

Danemarca, România şi Serbia şi-au câştigat biletele pentru Top 12 vineri, în ultima zi a grupelor iniţiale. Se cunosc în acest moment Grupele Principale, dar şi distribuţia exactă a punctelor cu care echipele părăsesc prima etapă a competiţiei mondiale.

Chiar dacă a câştigat grupa în care a evoluat campioana mondială, Coreea de Sud va începe asaltul pentru semifinale cu doar două puncte, întrucât în Grupele Principale sunt transferate doar punctele aferente partidelor directe cu contracandidatele care au avansat şi ele mai departe.

Prima grupă principală este mai echilibrată din punct de vedere al repartizării punctelor la startul fazei a doua a întrecerii mondiale. Aici, doar Olanda, care a debutat în competiţie cu o înfrângere în faţa Sloveniei, are maximum de puncte, întrucât acel prim rezultat a fost anulat prin prisma rezultatelor ulterioare.

Grupa a doua, în care va evolua începând de duminică şi România, aduce la start două echipe cu maximum posibil de puncte, dar şi două dintre cele trei echipe fără puncte.

Grupa Principală 1:
Olanda - 4 puncte
Germania - 3 puncte
Norvegia - 2 puncte
Coreea de Sud - 2 puncte
Danemarca - 1 punct
Serbia - 0 puncte

Grupa Principală 2:
Rusia – 4 puncte
Spania – 4 puncte
Muntenegru – 2 puncte

Suedia – 2 puncte

România – 0 puncte

Japonia – 0 puncte

Braţul ferm al Cristinei Neagu ne duce în Top 12! Calificare dramatică pentru România, după o revenire fantastică în „finala“  cu Ungaria
 

România continuă lupta la CM handbal. Cine sunt adversarele tricolorelor în Grupa Principală

Selecţionerul Ungariei a tunat după ce a fost învins de România în ultimul minut: „A fost o ruşine! E ceva personal“

Ea a făcut posibilă fiesta! I-a pus mingea victoriei în mână lui Neagu în final de România - Ungaria: „Am ezitat să mă uit“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite