Şi Irina Begu a părăsit turneul de la Dubai în primul tur. Sorana Cîrstea, singura româncă rămasă în competiţie

Şi Irina Begu a părăsit turneul de la Dubai în primul tur. Sorana Cîrstea, singura româncă rămasă în competiţie

Irina Begu

Irina Begu, locul 72 WTA, jucătoare venită din calificări, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-3, 7-5, de spaniola Garbine Muguruza, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 9, în primul tur al turneului de categorie WTA 1.000 de la Dubai, cu premii totale de 1,835 de milioane de dolari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Begu a servit pentru set la 5-3, dar nu a mai câştigat niciun ghem şi Muguruza s-a impus după un meci care a durat o oră şi 33 de minute.

Spaniola va juca în turul al doilea cu americanca Amanda Anisimova, locul 32 WTA.

Pentru prezenţa pe tabloul principal de simplu, Begu va primi un premiu de 10.750 de dolari şi 30 de puncte WTA.

Au mai fost eliminate în primul tur Ana Bogdan şi Patricia Ţig.

Dintre românce, numai Sorana Cîrstea, locul 67 WTA, s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Dubai, după ce a învins-o în runda inaugurală pe ucraineanca Lesia Ţurenko, locul 146 WTA, scor 6-4, 6-4.

În turul secund, Cîrstea va evolua cu estona Anett Kontaveit, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 15.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările