Între graţierea lui Miron Cozma şi graţierea lui Gică Popescu

Gică Popescu a pierdut mult mai mult decât libertatea: onoarea obrazului şi reputaţia la nivel mondial

Dintre toţi cei opt condamnaţi în lotul evazioniştilor din fotbal, Gică Popescu şi-a învăţat lecţia. Spre deosebire de ceilalţi, Popescu chiar a greşit. El e un amator, nu un bandit de profesie. Un naiv intrat într-un anturaj greşit, nu un borfaş care toată viaţa din asta a trăit. Un om care a căzut în patima lăcomiei, nu un infractor versat.

Îl cunosc personal de mulţi ani pe fostul internaţional român. Nu mi-e prieten (în meseria asta e greu să legi relaţii de prietenie dacă îţi propui să scrii pentru cititori, nu pentru subiecţii articolelor tale), ultima oară când ne-am întâlnit era acum câteva săptămâni, într-o emisiune la Sport.ro în care-şi prezenta programul în calitate de candidat mare favorit la şefia FRF. La final, după ce-am ieşit din emisie, mi-a reproşat că „am încercat să-l prind“, pentru că-l întrebasem dacă e şi el sprijinit politic, dacă va conta la alegeri prietenia cu premierul Ponta şi cum se împăca discursul său justiţiar cu concesii precum menţinerea lui Kassai în funcţie. Era nemulţumit, şi-ar fi dorit, poate, întrebări mai prietenoase. Atunci mi-a părut rău că nu a înţeles. Simpatia faţă de un candidat este una, meseria este alta. Până la urmă, obişnuinţa de a fi periat şi linguşit de cei din jur ţine tot de anturaj...

Cum lăcomia strică omenia. Şi reputaţia

Dar Gică Popescu a fost, fără nicio discuţie, cel mai afectat dintre cei opt care au furat statul cu milioane iar acum plătesc cu libertatea şi cu averile lor. „Mă trezesc noaptea şi-mi vine să urlu“, spunea „Baciul“ în urmă cu câteva luni, referindu-se la sentimentele care-l încercau relativ la procesul atunci în derulare. De marţi, fostul căpitan al tricolorilor trăieşte cu ochii deschişi un coşmar.

Însăşi pronunţarea sentinţei a fost, fără discuţie, un şoc groaznic pentru Gică. El, doar el, dintre toţi, a plătit foarte scump vina de a fi cedat ispitei. E relativ uşor de imaginat cum va fi decurs discuţia în urma căreia a fost convins să intre în „combinaţie“ la transferul lui Florin Bratu, afacerea în urma căreia a şi ajuns după gratii. „Lasă, Gică, nu-ţi face griji, te învăţăm noi cum să faci banii, că, vorba aia, facem d-astea de 20 de ani!“ N-a fost bine. Nu-i de el tabloul cu bandiţi ieşiţi la prăduială şi prinşi asupra faptului.

Pentru astfel de momente nu te poţi pregăti psihologic. Marţi, Gică Popescu a avut un şoc. Zilele acestea l-au îmbătrânit cu decenii şi l-au încărunţit de tot. Cei cu care s-a anturat n-aveau nimic de pierdut, au profitat de pe urma lui şi-a altora ca el toată viaţa. Fără „tunurile“ pentru care sunt acum întemniţaţi, ar fi fost nişte iluştri anonimi, găinari cu care v-aţi fi întâlnit, poate, miercuri, în faţa stadionului, încercând să vă vândă la suprapreţ un bilet la meciul cu Argentina. Dar Gică Popescu... Pentru el a cântat fanfara, vorba lui Gică Hagi, la turneele finale ale Mondialelor şi Europenelor. A purtat banderola de căpitan al României pe braţ. În nopţile fierbinţi ale lui 94 şi 98 a scos lumea în stradă după meciuri colosale cu Columbia, Argentina, Anglia... Pe Gică Popescu îl ştie o lume întreagă. A fost vocea întâi în vestiarul Barcelonei, a ridicat Cupa Cupelor deasupra capului şi a isterizat mulţimi de turci la Galatasaray. Gică Popescu a fost singurul, dintre cei opt, care avea de pierdut o reputaţie. Şi a pierdut-o. De acum, lumea nu va mai fi la fel pentru el.

Clemenţa lui Iliescu, clemenţa lui Băsescu

Probabil că acum, în celulă, fostul căpitan al României se gândeşte – e imposibil să eviţi asta! – la destin. Miercuri seară ar fi trebuit, în calitate de nou şef al FRF, să zâmbească relaxat, alături de preşedintele federaţiei argentiniene, din loja oficială a stadionului „Naţional“. Să bea şampanie şi să mănânce caviar, să facă remarci subţiri, de cunoscător, pe seama prestaţiei lui Messi şi a lui Marica. O greşeală l-a trimis exact în direcţia opusă: după gratii, alături de escroci, bandiţi, hoţi.

În cazul lui Gică Popescu, preşedintele României ar putea face un act de clemenţă. I-ar putea acorda graţierea, desigur, după ce toate formalităţile – inclusiv motivarea instanţei – vor fi îndeplinite. Puse în balanţă, serviciile aduse României de Gică Popescu par să precumpănească. Repet, el nu e un hoţ de meserie. Şi, dintre toţi, a fost singurul care şi-a recunoscut vina, plătind a doua zi după ce a fost prins asupra faptului 400.000 de euro către Fisc.

În 2004, înainte de a pleca de la Cotroceni, Ion Iliescu îl graţia pe omul prin intermediul căruia a bătut România, blocându-i pentru un deceniu drumul spre Occident: Miron Cozma. Poate că acum, în 2014, înainte de a părăsi Cotroceniul, Traian Băsescu ar putea să-l graţieze pe Gică Popescu, omul care a făcut milioane de români să zâmbească în plină epocă Iliescu...

P.S. Ideea graţierii lui Gică Popescu a găsit repede susţinători printre ziariştii notabili, precum Grigore Cartianu, Cătălin Tolontan şi Cătălin Striblea. Atunci când am lansat-o – marţi, la câteva ore după ce s-au dat sentinţele în cazul evazioniştilor din fotbal, la Sport.ro şi apoi la Naşul TV –, mă aşteptam să aibă o priză la public, dar viteza cu care formatori de opinie importanţi au aderat la a fost îmbucurătoare. Oamenii de la clubul de fotbal din Calafat au preluat-o la fel de rapid şi au demarat o campanie de strângere a semnăturilor în favoarea graţierii lui Gică Popescu. Trebuie ştiut însă că acest gest, care stă la îndemâna preşedintelui României, poate fi făcut numai ca urmare a cererii celui întemniţat, şi nu ca urmare a presiunii populare.

Acest text a fost publicat şi pe blogul personal.