Încă o dramă pentru Atletico Madrid. „Clubul este în doliu“: a murit o legendă

Încă o dramă pentru Atletico Madrid. „Clubul este în doliu“: a murit o legendă

Atletico Madrid şi-a pierdut o legendă: José Luis Capón, fundaş al echipei între 1970 şi 1980, a murit, la 72 de ani. Potrivit „Marca“, fostul fotbalist suferea de ceva timp de Parkinson.

Ştiri pe aceeaşi temă

Al doilea cel mai important club de fotbal din capitala Spaniei este cufundat în suferinţă, după două veşti crunte, venite la interval de doar 24 de ore: sâmbătă, Atletico Madrid anunţa moartea subită a unui junior de doar 14 ani (Christian Minchola), anunţul decesului lui Capón venind duminică.
 
Atletico Madrid s-a ferit, în ambele cazuri, să precizeze cu exactitate cauza decesurilor în anunţurile oficiale.
 
„Familia lui Atletico este în doliu. Una dintre marile noastre legende a murit: José Luis Capón. Vei fi mereu în inimile noastre. Odihneşte-te în pace!”, a transmis Atletico, pe Facebook.
 
În tricoul lui Atletico Madrid, José Luis Capón a câştigat două titluri de campion al Spaniei (1973 şi 1977), Cupa Regelui (1976) şi Cupa Intercontinentală (1974), dar a jucat şi o finală a Cupei Campionilor Europeni, pierdută în faţa lui Bayern, în 1974. Fundaşul stânga a adunat 269 de meciuri pentru Atletico Madrid în nouă sezoane, marcând şase goluri. A mai prins şi 13 selecţii în naţionala Spaniei, reuşind să înscrie un gol.
 
Jurnaliştii de la „As“ au zugrăvit portretul celui pe care Atletico Madrid l-a numit legendă şi la moartea căruia chiar şi rivalii de la Real Madrid au păstrat un moment de tăcere, transmiţând un gând cald. José Luis Capón a intrat prima dată pe stadionul Metropolitan alături de tatăl său, copil fiind, iar de atunci a visat să poarte tricoul în alb şi roşu. Lua metroul pentru a merge la meciuri şi le urmărea alături de un puşti de vârsta sa, al cărui unchi era paznic la stadion.


Cum a refuzat Realul: „Cariera mea a fost tot timpul legată de cea a lui Salcedo“

Jurnaliştii spanioli au reluat o declaraţie mai veche a lui José Luis Capón: „Cariera mea a fost tot timpul legată de cea a lui Salcedo (n.r - Ignacio, cu un an şi o lună mai mare decât Capón). M-am apucat de fotbal cu el, când aveam 12 ani, într-o echipă din cartier. Într-o zi, a venit în cartierul nostru un scouter de la Plus Ultra şi a spus că vrea să mă testeze. Dar tata nu era în zonă şi nu aveam cum să ajung. Aşa că un brutar din cartier m-a dus. Era o atmosferă de familie în cartierul nostru“.
 
Salcedo a debutat la Atletico Madrid în 1969, cu un an înainte ca José Luis Capón să ajungă, oficial, pe Metropolitan. Deşi Real Madrid pusese ochii pe José Luis, prietenia sa cu Ignacio a fost decisivă. „Dintr-o dată, Madrid-ul se interesa de el şi de mine. Dar Solcedo m-am sunat şi mi-a spus că are o ofertă concretă de la Atletico şi că eu pot face exact ce doresc, dar el merge la Atletico. Aşa că i-am sunat pe cei de la Atletico şi i-am întrebat dacă mă iubesc şi pe mine la fel de mult cum îl iubeau şi pe el. Şi mi-au spus că da. Nu am ezitat. În 24 de ore am trecut de la alb la tricoul lui Atletico“, povestea chiar Capón, pentru „As“.
 
Pentru a se căli, José Luis Capón a jucat totuşi ca împrumut la Burgos. Barcelona a intrat pe fir, dorindu-i semnătura înainte să apuce să debuteze la Atletico. Dar tânărul spaniol îşi hotărâse ţinta. Abia în 1972, Capón şi-a câştigat locul în prima echipă a lui Atletico, într-o eră a clubului pe care o numeşte simplu - glorioasă. José Luis Capón şi-a văzut visul cu ochii ajungând în acelaşi vestiar cu Gárate, Ufarte, Melo, Calleja, care îi fuseseră idoli. A profitat de prima şansă oferită şi nu a mai ieşit din echipă decât după ce adunase peste 300 de meciuri pentru Atletico.
 
Deşi ADN-ul său era cel al unui jucător de bandă stângă, a jucat şi pe dreapta. A trăit din teren dezamăgirea finalei cu Bayern, când Madridul alb-roşu a plâns mult. S-a despărţit de Atletico abia pe 25 noiembrie 1980. Metropolitan i-a aplaudat plecarea şi i-a mulţumit. José Luis Capón fusese cedat la Elche, unde însă nu a stat decât până în iulie 1981, când a pus ghetele în cui. Ulterior, Capón a fost recompensat cu Steaua de Argint pentru Merit Sportiv,
 
Fanii întregesc sufletul echipei Atletico. Mie îmi spuneau ‘Torito de Embajadores’, pentru că locuiam puţin mai sus de abatorul la care se duceau la tăiat bovinele, dar poate şi din cauză că purtam o mustaţă... Ce ştiu sigur e că fanii m-au iubit.
José Luis Capón, fost fundaş la Atletico Madrid
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: