"În Spania i se spune Messi din Carpaţi!" Cum i-a vrăjit Torje pe iberici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Contra spune că Torje are o presă foarte bună în Spania după ultimele două meciuri în care a dat câte un gol şi a provocat câte un penalty.

Cosmin Contra a vorbit la DolceSport despre Gabriel Torje, jucătorul Granadei care şi-a tras echipa după el în ultimele două meciuri. "Am ştiut că modul în care se joacă în Spania se va impune, va fi titular indiscutabil. În ultimele două meciuri a tras echipa după el, a câştigat singur meciurile. Aici îl compară cu Messi, e «Messi din Carpaţi», are o presă foarte bună.Important este ca el să rămână pe acest drum, să rămână cu picioarele pe pământ. Dacă joacă bine, s-ar redeschide porţile şi pentru alţi jucători români în campionatul Spaniei", a spus fostul fundaş dreapta al naţionalei.

Într-un sondaj realizat de Marca, Torje a fost votat, cu 55 la sută, drept cel mai bun jucător al meciului Mallorca - Granada, 1-2, joc în care Torje a dat un gol şi a scos un penalty. Torje a venit aseară în România şi a intrat direct în programul echipei naţionale.

Cosmin Contra a vorbit şi despre prietenul său Adrian Mutu. "Am avut norocul, ghinionul spun alţii, să fiu coleg de cameră cu Mutu 10 ani, sunt convins că are în cap doar echipa naţională acum. Trebuie să-şi ia o revanşă faţă de echipa naţională. Am văzut că îşi doreşte mult în Franţa, este un talent, totul ţine de determinare şi de dorinţa lui de a face lucrurile cât mai bine. Un Adi Mutu la 70%, dar determinat să facă un meci mare, este mai bun decât orice jucător al nostru. Sunt sigur că va trage echipa după el dacă va juca", a mai spus Contra la DolceSport. .

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite