„Îi place s-o alergi şi s-o hinghereşti! Mai dă-i o dată!“ Indicaţie bizară primită de Simona Halep de la antrenorul ei în timpul meciului cu Marketa Vondrousova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep şi Daniel Dobre
Simona Halep şi Daniel Dobre

Simona Halep a părăsit turneul de la Roma după numai un meci jucat, fiind eliminată de cehoaica Marketa Vondrousova.

După ce a luat relativ uşor primul set, scor 6-2, Simona  l-a pierdut pe cel secund, 5-7. În a doua jumătate a meciului, Halep a realizat că jocul ei a scăzut în intensitate şi, la 4-3 în favoarea sportivei din Cehia, a apelat la antrenor.

"E prea dreaptă lovitura. Mingea ei vine cu efect destul de moale şi o împingi prea mult. Trage de capul rachetei mai repede şi dai traiectorie. În al doilea rând, când vezi că ţi-a scos trei-patru din alea, nu trebuie să-i faci punct. Mai dă-i o dată. Îi place s-o alergi şi s-o hinghereşti. Ai dat o dată, de două ori, începi din nou punctul, dacă e nevoie. Şi bate vântul. Acum ai avut vântul din partea asta. Trebuie să-i dai mai mult efect.

În rest, a fost ok jucat tactic. Ţi-am spus, e prea dreaptă lovitura pe mingea ei moale. Aia care-ţi vine scurt după ce dai tare, du-te mai la ea, ca la început, şi învârte-o repede. Nu trebuie să fie winner. Dacă-ţi mai dă una, i-o mai dai. Şi din teren mai dă şi contre-pied. Când ai două-trei în teren, i-o mai dai şi dincolo. Eşti ok, eşti acolo. Învârte mingea mai mult la rever, asta-i tot. În rest a fost foarte bine. Hai, rămâi acolo în joc!", au fost sfaturile tehnicianului.

Sfaturile antrenorului nu au ajutat-o pe Simona Halep, care, la 5-6, a condus cu 40-15 pe propriul serviciu, dar a sfârşit prin a pierde setul, astfel că meciul a intrat în decisiv, unde a pierdut cu 6-3.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite