90 de români la Ultra Trail du Mont Blanc: Hajnal, Preda, Moşoiu, Mitrica şi Butaci revin în cursă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
UTMB

„Agitaţie“ tricoloră mare, anul aceasta, la UTMB. Contingentul românesc numără, în acest moment, 90 de persoane, la şase curse (fără PTL). Avem 7 alergători de categoria Elite.

Ultra Trail du Mont Blanc a revenit în calendarul alergătorilor montani, după ce anul trecut evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei de Sars-Cov-2. 

*UTMB 2021 va avea loc, între 23 şi 29 august, şi va cuprinde şapte curse: 

*UTMB (170km cu +10.000m)

*CCC (101km cu +6.100m)

*TDS (145km cu +9.100m)

*OCC (56km cu +3.500m)

*PTL (300km cu +25.000m)

*MCC (40km cu +2.300m)

*YCC (15km cu 1.200m).

UTMB

Printre cei 90 de români înregistraţi, în acest moment, pe listele de start (23 la UTMB, 22 la CCC, 25 la TDS, 15 la OCC, 4 la MCC si 1 la YCC), se află şi Robert Hajnal şi Cristi Manole, la UTMB; Cristian Moşoiu, Andrei Preda şi Radu Milea, la CCC; şi Leonard Mitrica, Raul Butaci, Ianco Slovak, la OCC.

Favoriţii sunt şi ei prezenţi, ca de altfel în fiecare an, la evenimentul care are loc la poalele Mont Blancului. La UTMB, Courtney Dauwalter, Ragna Debats, Mimmi Kotka, Audrey Tanguy, Camille Herron sau Maite Elizondo, la fete, şi Jim Walmsley, Pau Capell, Jing Liang, Dmitry Mityaev, Tim Tollefson, Xavier Thevenard sau Fancois D'Haene, la băieţi. 

La CCC, la băieţi, Jared Hazen, Luis Alberto Hernando, Longfei Yan sau Marco De Gasperi. 

La TDS, Ekaterina Mityaeva, Camelia Mayfield, Rory Bosio sau Mira Rai, la fete, şi Thomas Evans, Rob Krar, Cristofer Clemente, la băieţi. 

Şi la OCC sunt sportivi puternici cu care românii vor avea de furcă, ca Hayden Hawks, Remi Bonnet sau Jonathan Albon.

UTMB
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite