2,5 milioane de oameni au urmărit la televizor eşecul României cu Polonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2,5 milioane de telespectatori au sperat până în ultimul minut într-o minune în meciul disputat vineri, 11 noiembrie şi transmis în direct la TVR. Şi emisiunea „Repriza a treia” de după meci a menţinut TVR 1 pe primul loc în topul audienţelor.

„Tricolorii” au susţinut, vineri seară, în compania reprezentativei Poloniei, cel de-al patrulea meci în turneul de calificare la Cupa Mondială FIFA Rusia 2018 şi totodată al doilea jucat acasă. Românii au urmărit în număr mare confruntarea dintre cele două echipe, încheiată, din păcate, cu o victorie la scor a polonezilor, transmisă în direct de pe Arena Naţională la TVR 1, TVR HD şi TVR+. Partida a adus din nou TVR 1 pe prima poziţie în topul audienţelor, principalul post al Televiziunii Române adunând în faţa micilor ecrane peste două milioane şi jumătate de telespectatori pe intervalul de difuzare a meciului, mai mult decât dublul cifrelor obţinute de postul clasat al doilea. Întâlnirea România-Polonia, comentată de Marian Olaianos şi Emil Hossu-Longin, a fost, totodată, şi cel mai vizionat meci transmis de TVR în anul 2016.
În medie, 2.525.000 de români au stat cu ochii pe televizor vineri seară, TVR 1 înregistrând, pe intervalul orar 21.47-23.40, un rating* mediu de 14,1% şi o cotă medie de piaţă** de 31,9% la nivel naţional. TVR 1 s-a situat, astfel, pe prima poziţie în clasamentul audienţelor de vineri seară. În ceea ce priveşte publicul din mediul urban, partida România-Polonia a fost urmărită de 1.508.000 de telespectatori (rating mediu 15,5%, share mediu 32,5%), dintre care 679.000 reprezintă targetul comercial (15,1% rating mediu, respectiv 36,1% cotă medie de piaţă).
Cel mai urmărit moment al meciului s-a înregistrat la ora 22.22, când nu mai puţin de 3.068.000 de români aşteptau golul egalării, care ar fi putut întoarce soarta partidei (rating 17,1%, share 35,5% la nivel naţional). Acelaşi minut a fost şi cel mai urmărit de publicul urban, cu 1.850.000 de telespectatori din segmentul menţionat (rating 19%, share 37,1%). Pe tronsonul de public comercial, minutul cel mai vizionat s-a înregistrat la 22.54, când 814.000 de persoane din acest segment (rating 18,1%, share 42,7%) urmăreau TVR 1.
Şi emisiunea Repriza a treia ce a urmat meciului, cu Cristian Mîndru, Mihai Stoichiţă, Ovidiu Ioaniţoaia şi Marius Mitran, cuprinzând analize, comentarii, dar şi toate reacţiile la cald, a menţinut TVR 1 pe primul loc la audienţă. Programul difuzat în intervalul 23.52-0.23 a fost văzut de o medie de 772.000 de telespectatori (rating 4,3%, share 17,4%) la nivel naţional, iar la nivel urban de 457.000 de telespectatori (rating 4,7%, share 17%); o medie de 207.000 de persoane a reprezentat publicul comercial (rating 4,6%, share 17,5%).
Întâlnirea „tricolorilor” cu cel mai puternic adversar din grupa E de calificare a beneficiat de o transmisie de top a Televiziunii Române, cu 13 camere full HD, la care au lucrat aproximativ 150 de oameni. Interesul la nivel internaţional pentru această partidă a fost major, ea fiind difuzată în peste 30 de ţări din Europa, Asia şi Africa. De altfel, meciul România-Polonia, transmis în direct şi în exclusivitate de TVR, s-a jucat cu casa închisă.
Următoarea întâlnire a Naţionalei în calificările pentru Cupa Mondială FIFA Rusia 2018 va avea loc pe 26 martie, în compania Danemarcei, tot la Bucureşti. Din grupa E de calificare mai fac parte, alături de reprezentativa ţării noastre, naţionalele Armeniei, Kazahstanului, Danemarcei, Poloniei şi Muntenegrului.

*Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.

**Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite