Iar aceasta din urmă îi preia manifestările, deprinderile superficiale, infatuarea puturoasă, aroganţa nestăvilită, gustul pentru subculturi agresive (căci sunt şi unele inofensive), cultul pentru accesorii pe care le consideră simboluri de prestigiu social: vila cu zeci de camere, termopane, limuzina, contul bancar umflat prin tunuri, consoarte cu silicoane şi proaste precum noaptea (nu a valpurgilor).

Dar acest zeu este canceros, cariază ireversibil spiritul uman şi putinţa de salvare. El nu poate fi uzurpat prin mijloace omeneşti, deşi se foloseşte de neputinţele noastre sufleteşti pentru a ne cuceri. Nu poate fi decapitat, păcălit sau cumpărat. Odată ce a obţinut darul său de nepreţuit, nu negociază ci impune supunere necondiţiontă.

Vedem în jurul nostru o mulţime devastatoare de suferinzi sociali, în alergare perpetuă în urma unui ideal iluzoriu: traiul bun fără efort. O nouă lume a sclavagismului sofisticat se naşte în mijlocul nostru. Priviţi pe înserat către ferestrele identice ale unui building uriaş şi veţi observa, dincolo de ele, puzderia de omuleţi care, în birouri similare, îşi amalgamează visele, simţurile, preocupările, idealurile. Deasupra lor, într-o ramă a firmei, patronează un zeu. Zeul care le certifică nefericiţilor poziţia socială de potenţiali aspiranţi la fericire. Cu cât apropierea de zeul perisabil este mai mare, cu atât respirarea lui zornăie metalic precum arginţii aruncaţi cu silă, gest care încântă şi orbeşte.

Dar acest zeu este perisabil în faţa altuia, mai vechi şi mai experimentat cu natura umană: Cronos. Pentru acesta din urmă, tot ceea ce este creat de fiinţa umană devine perisabil: limuzina, castelul cu turnuleţe, ifosele plesnitoare, râgâiala infatuării. Fiecare dintre noi care-şi poartă zeul în spate cu supunere deplină, a devenit deja perisabil.

Zeului perisabil i se poate rezista prin spirit. Cronos recunoaşte puterea acestuia, ca fiind identică cu a lui. Prin spirit ne înlăturăm perisabilitatea în faţa timpului şi ne cucerim eternitatea; prin educarea şi cultivarea spiritului, în scurtul segment temporal oferit nouă, a ceea ce numim viaţă.