Zăpada

Nimeni nu-mi va lua din inimă zăpezile Păltinişului, amestecul de sărăcie şi exaltare al întâlnirilor de-acolo.

De câte ori ninge, îmi aduc aminte de Păltiniş. De Păltinişul pe care l-am trăit în anii '70-'80, împreună cu o mână de prieteni. Făceam rost, la răstimpuri, de câteva zile libere şi de ceva bani, ca să ne putem permite scurte episoade de refugiu în preajma domnului Noica. Ne aştepta cu o bună-dispoziţie paternă, ne făcea un program riguros de plimbare, lectură şi conversaţie („trismeron", dacă erau trei zile, „hexameron" dacă erau şase), ne invita să ne povestim proiectele şi ne citea fragmente din „producţia" sa de ultimă oră. Mâncam extatici la cantina forestieră, beam, seara, ceai fierbinte, în care ne învăţase să adăugăm două-trei picături de ţuică şi uitam de griurile acre ale „actualităţii" de-atunci. Ne întorceam acasă plini de încredere în noi, în soartă şi în idei. Ni se părea, pentru un timp, că totul e posibil, că vom reuşi să fim noi înşine, în ciuda conjuncturilor cu miros de sulf. Domnul Noica ne dădea aer, curaj şi ritm. Era singura noastră sursă de energie şi de cuminţenie cărturărească. Plecam întotdeauna de la Păltiniş, uimiţi că un asemenea personaj există, că am avut şansa de a-l întâlni şi că se poate trăi la nivel suprem într-o scandaloasă indigenţă materială: ne exasperau cele 11 grade din camera lui (pe timp de iarnă), culoarea roşu-violacee a mâinilor lui semi îngheţate, chiuveta fără scurgere în care se spăla (de fapt o improvizaţie de căzănele şi lighenaşe) şi frigul pătrunzător din baia de la parterul cabanei, pe care, din spirit de economie, nu ne lăsa să-l îmblânzim cu niciun încălzitor electric de ocazie. Nu ne venea să credem că un om ca el, obnubilat de cărţi şi de speranţă, a trebuit să ispăşească zece ani de domiciliu obligatoriu şi cinci de puşcărie. A fost marea întâlnire a tinereţii noastre, marea ocazie, miracolul tandru al unei comuniuni infinit ziditoare.

A trebuit să trec printr-o revoluţie, să savurez beneficiile libertăţii şi ale democraţiei, ca să aflu că experienţa noastră păltinişeană (şi, în fond, nu numai a noastră) a fost un fals, o formă de manipulare, o manevră cripto-comunistă, organizată de securitate pentru a anestezia simţul civic al populaţiei.

S-ar zice că, fără Păltiniş, l-am fi dat jos pe Ceauşescu cu douăzeci de ani mai devreme. Tot soiul de justiţiari nevrotici, de scandalagii, de informatori reşapaţi, sau de ignoranţi pur şi simplu, lucrează harnic la rescrierea istoriei. Noica a fost un „guru" al comunismului, un colaborator asiduu, un propagandist şmecher. Discipolii sunt şi ei suspecţi. Despre mine aflu, de pildă, că am fost ba un turnător de duzină, ba agent sovietic, ba exponent al secţiei germane a KGB-ului. „Tescaniul" a fost şi el un aranjament subtil, care să mă propulseze la vârf, după ce voi fi pregătit revoluţia în întâlniri secrete cu Iliescu şi Măgureanu. Mai nou, mi se spune că o fostă gazetă condusă de un fost jurnalist (ajutat de un fost poet) „dezvăluie" prin pana unui fost general că Păltinişul era o mică celulă a serviciilor engleze. Bibliografia pentru Platon şi Heidegger ne venea direct de la British Intelligence. Dacă aşa stau lucrurile, e incredibil ce puţin au investit în noi şi cu ce rezultate modeste. James Bond spălându-se la lighean şi dormind la 11 grade Celsius! Ce decădere!

Toată această echipă de terfelitori profesionişti munceşte, din punctul meu de vedere, degeaba. Nimeni nu-mi va lua din inimă zăpezile Păltinişului, amestecul de sărăcie şi exaltare al întâlnirilor de-acolo, experienţa de bunătate şi de nobleţe pe care spiritul acelui loc a făcut-o posibilă. Nimeni. Şi cu atât mai puţin câţiva derbedei, care şi-au făcut o meserie din murdărirea zăpezii...