„We love Nepal“, cu Irina Păcurariu şi Ticu Lăcătuşu

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Păcurariu va realiza un documentar în Nepal FOTO Eduard Enea/Adevărul
Irina Păcurariu va realiza un documentar în Nepal FOTO Eduard Enea/Adevărul

Când a fost în Nepal pentru un documentar, Irinei Păcurariu i s-a oprit camera de filmat în preajma unui Dalai Lama. O confirmare a ceea ce reporterul ştia deja, cu flerul său de povestitor de vocaţie: există poveşti care trebuie rostite cu voce tare ca să răstoarne munţii şi există poveşti care au nevoie de tăcerea muntelui. Reconstrucţia unei scoli în Nepal face parte din prima categorie.

Povestea şcolii pe care Ticu Lăcătuşu, primul român pe Everest, vrea sa o construiască în Nepal, e de spus tuturor, de la prima căramidă. Şcoala aleasă pentru a fi reconstruită este situată în regiunea Sindhupachok, din Nepal, zona cea mai afectată de cutremurul devastator din 25 aprile 2015, aflată la 110 km de Kathmandu, pe drumul spre Tibet. Din totalul de 8.600 de victime ale cutremurului, 3.400 au fost în acest district.

Clubul Montan Român, al cărui preşedinte este Ticu Lăcătuşu, şi Salvaţi Copiii România au demarat campania umanitara WE LOVE NEPAL pentru reconstrucţia acestei şcoli din HIMALAYA.

E o poveste despre oameni ca noi toţi. Oameni neputincioşi, care nu pot muta munţii din loc: nu pot aduce vieţile omeneşti înapoi. Dar, când se cutremură munţii, oamenii aceştia pot pune cărămidă peste căramidă la loc. Pentru copiii cu Everestul în privire.

Pentru reconstrucţia şcolii din Nepal puteţi dona 2 euro prin SMS la 8829.

„We love Nepal”, cu Irina Păcurariu

Cristina Hermeziu: De obicei plecăm undeva ca să căutam/găsim ceva. Ce-ai căutat în Nepal şi ce (n)-ai găsit?

Irina Păcurariu: Aici paradigmă nu funcţionează, eu sunt în categoria celor care pleacă de dragul de a călători, de a lăsa în urmă, de a nu sta pe loc.

Prima dată am fost în Nepal în 1998, plecam ca să aflu cine sunt şerpaşii cu adevarat, ce fel de eroi anonimi are cesta ţară magică, aflată deasupra lumii, dar, în acelaşi timp, la cheremul ei.

Am găsit un loc foarte cosmopolit, şi nu mă refer doar la capitală, Kathmandu, ci chiar la cătune mai sus de 3-4.000 de m, unde în patiserii şi mici lodge-uri auzeai vorbindu-se în franceză, germană sau olandeză cu o frecvenţă demnă de orice alt sit celebru.

Ce-am găsit? Cei mai luminoşi oameni întâlniţi vreodată, cu o dârzenie implicită, dar şi cu toată pacea lumii în priviri şi gesturi de recunoştinţă. Copiii se bucură la orice bomboană, dar părinţii sau bunicii te cheamă în casele simple la un ceai cu lapte de yak sau la un orez cu dhal- bhat. Nu vreau să mă gândesc la cum arată acum lumea de acolo.

Decupează un peisaj din Nepal. Cum e? Ce ţi-a tăiat respiraţia?

Era după-amiază, încercasem să luăm un interviu celui pe care mulţi îl vedeau viitorul Dalai Lama, un anume Guru Rimpoche. Stătea în poziţia lothus şi avea în spate un geam prin care se decupa conturul Everestului. Nori de ceaţă şi o lumină albăstruie de apus. Din când în când, câte un vultur tăia cadrul într-o manieră cinematografică de cea mai pură frumuseţe. A fost şi va rămâne unul dintre momentele în care ştii că eşti mic, foarte mic.

Te-ai implicat în campania WE LOVE NEPAL pentru reconstrucţia unei şcoli, vei realiza şi un documentar. De ce o şcoală?

De ce o şcoală? Pentru că fiecare nepalez pe care l-am întâlnit vrea, înainte de toate, educaţie pentru copii. Instinctiv ştiu că e tot ceea ce ar putea oferi mai mult.

Românii sunt catalogaţi în continuare drept cei mai săraci din Europa. Crezi în generozitatea lor?

Generozitate? Încă nu mi-e clar, dar ştiu şi simt că merită încercat. Altfel nu am avea nicio scuză...

„We love Nepal“, cu Ticu Lăcătuşu, preşedinte Clubul Montan Român

Ticu Lăcătuşu, primul român pe Everest:

„După aproape 20 de vizite în Nepal aş putea fi bănuit de subiectivism, de o legătură specială cu această ţară. Adevărul este însă că Nepalul este fără îndoială o ţară specială. Cele mai înalte vârfuri din lume, inclusiv Everestul şi un popor demn, tolerant, ospitalier.
 
Avem multe în comun cu Nepalul. Şi noi avem un potenţial imens, munţi şi o natură excepţională, şi noi ne-am alungat regele şi i-am adus la putere pe comunişti, şi noi - după multe statistici - suntem în coadă. Noi în coada Europei, Nepalul în coada lumii, după GDP şi alţi indicatori privind dezvoltarea şi bunăstarea. Nepalezii - ca şi românii - aşteaptă de prea mult timp acei lideri corecţi şi inspiraţi, nu pentru binele personal, ci în primul rând pentru interesul comunităţii. Şi la noi, şi la ei, aleşii neamului „suferă” aproape instantaneu o metamorfoză inexplicabilă şi virează 180A° de la interesul declarat iniţial - adică al poporului - la cel al unei părţi mult prea mică din acel popor - adică personal, de grup sau de partid.
 
În pofida acestui potenţial unic, dar nevalorificat, al României în Europa şi al Nepalului în lume, există totuşi diferenţe esenţiale între cele două ţări. În timp ce România se modernizează încet dar sigur, Nepalul are o economie de subsistenta, cea mai mare parte a populaţiei trăieşte din recolta proprie de orez sau cartofi, industria este aproape inexistentă, există doar câteva produse locale pe care un turist le poate remarca: suvenirurile, carpetele, biscuiţii, mierea de albine şi berea - una din cele mai bune din lume. Mica agricultura şi turismul nu au putut asigura cifrele care să ridice Nepalul în statistici aşa că viaţa oamenilor este mai degrabă arhaică, un plus de atracţie pentru turişti. Deşi se află între doi coloşi, China la nord şi India la sud, Nepalul şi-a păstrat independenţa şi neutralitatea. În ultimii ani, influenţele nordice sunt mai puternice, ele s-au soldat cu abolirea monarhiei, cu regrete tardive şi cu construcţia unor drumuri trans-himalayene. Chinezii au acum şi un mare proiect hidroenergetic.

Şi înainte de cutremurele devastatoare din primăvară, ajutoarele străine au încercat să schimbe câte ceva în bine, cu precădere în zonele aflate pe linia marilor rute turistice clasice. În afara acestora, stilul de viaţă nu s-a schimbat de secole. Multe ţări evoluate - Norvegia, Elveţia, Germania, Franţa, Olanda, Austria, Japonia, Coreea, China etc. - au adus un aport important pentru unele comunităţi locale mai norocoase: şcoli, captări de apă, clinici medicale, mici centrale hidroenergetice, staţii de filtrare şi epurare, drumuri.

Am călătorit în multe zone ale Nepalului, peste tot am observat importanţa pe care o dau localnicii educaţiei copiilor. Cel mai important obiectiv al satului este şcoala. De cele mai multe ori, copiii merg mulţi kilometri pe jos, pe poteci accidentate, pe ploaie sau vânt. Nu întâmplător, Edmund Hillary, primul cuceritor al Everestului, a construit o şcoală pentru copiii şerpaşilor. A dorit să dea ceva înapoi locurilor care i-au adus celebritatea. A ales şcoala şi o pistă aeriană, undeva în apropiere, pe vârf de munte, pentru transportul materialelor necesare. În Khumbu, regiunea locuită de şerpaşii de la poalele Everestului, nu există drumuri auto. Ironia sorţii, prima aterizare pe acea pistă s-a soldat cu un accident tragic în care Hillary şi-a pierdut soţia şi fiica.

Am avut un mic proiect umanitar în Nepal în 2004. Atunci am dăruit rechizite complete unei şcoli din Kathmandu.

Elevii şi profesorii ne-au primit cu flori şi multă bucurie, e greu să uiţi acele momente unice; au fost de fapt doar nişte caiete, creioane şi cărţi dar am constatat ce mult contează un sprijin cât de mic. Am fost invitat să vorbesc elevilor, în fiecare clasă. Le-am vorbit şi despre Everest, despre şansa de a avea un simbol planetar la ei acasă, dar şi despre România. De atunci, şcoala păstrează un mic tricolor.

După marele cutremur din aprilie m-am gândit că trebuie făcut ceva, ceva mai consistent pentru acei oameni care trăiesc doar din speranţa. Cea mai bună alegere a fost pentru un proiect punctual, extrem de concret şi cu efect local direct. Simplu de urmărit şi de verificat şi mai ales cu efecte pozitive pe termen lung. Reconstrucţia unei şcoli distruse de cutremur - undeva la poalele Himalayei - mi se pare un proiect ideal, fezabil, dar în acelaşi timp complex şi dificil. În următoarele 3 luni trebuie constituit un buget şi vom acţiona apoi  - în toamnă- în funcţie de acesta.
 
Dacă bugetul pe care această campanie îl va genera ne va permite, am dori să ne implicăm total în activitatea de reconstrucţie de la primele cărămizi până la finalizarea clădirii şi dotarea şcolii cu mijloacele didactice necesare. Vom organiza tot pe lângă şcoală: un punct de prim ajutor medical şi o sursă de apă potabilă echipată cu filtre trimise din România.
 
Întregul proiect va fi derulat sub semnul transparenţei totale iar susţinătorii, donatorii şi partenerii vor fi constant informaţi despre fiecare etapă de implementare prin intermediul paginii dedicate welovenepal.ro.

Consider că avem o şansă extraordinară pentru a ajuta într-un mod concret nişte oameni care chiar au mare nevoie de noi. Foarte puţin de la mulţi dintre noi poate însemna, în final, foarte mult pentru acei copii în ochii cărora se reflectă Everestul. Cei care rezonează la acest demers vor fi parte a echipei WE LOVE NEPAL, echipa românilor de pretutindeni ce doresc să construiască o punte simbolică din Carpaţi în Himalaya.”

Pentru reconstrucţia  şcolii din Nepal puteţi dona 2 euro prin SMS la 8829.

Contact: welovenepal2015@gmail.com, mountain.romania@gmail.com, office@mountain.ro sau folosind hashtagul ‪#‎welovenepal pe reţelele sociale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite