Walking Month 2019 strânge fonduri pentru prima ambulanţă socială din Transilvania

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ambulanta sociala

Competiţia Walking Month este dedicată în acest an strângerii de fonduri pentru prima ambulanţă socială din Transilvania. Unitatea mobilă va merge în comunităţile izolate din mediul rural pentru a oferi în acelaşi timp consultaţii medicale şi asistenţă socială persoanelor care nu au acces la asemenea servicii.

Concursul caritabil Walking Month revine în 2019 cu cea mai ambiţioasă ediţie de până acum, al cărei scop va fi strângerea de fonduri pentru prima ambulanţă socială din Transilvania. Ambulanţa socială este o unitate mobilă care va călători în comunităţile rurale şi izolate, adică un vehicul special amenajat care va include un cabinet pentru consultanţii de medicină primară şi un spaţiu destinat asistenţei şi serviciilor sociale. Concret, vorbim despre consultanţă juridică, consiliere în situaţii de violenţă domestică, orientare profesională şi ajutor în găsirea unui loc de muncă, dar şi asistarea persoanelor vulnerabile în relaţia cu autorităţile statului, ajutându-le să completeze cererile necesare pentru obţinerea actelor de identitate, a venitului minim garantat sau a diverselor ajutoare şi subvenţii la care au dreptul. În documentarea proiectului, organizatorii au întâlnit comunităţi de zeci de persoane care nu au nici măcar certificat de naştere sau buletin, ceea ce le face imposibilă interacţiunea cu orice instituţie de stat. Organizatorii Walking Month îşi doresc să strângă fondurile necesare achiziţiei şi amenajării vehiculului, precum şi cele aferente primului an de funcţionare.

Proiectul „Ambulanţei sociale“ va fi dezvoltat de Asociatia Hans Spalinger, un ONG înfiinţat la Cluj în 2004 care oferă servicii educaţionale copiilor cu dizabilităţi severe, în parteneriat cu Beard Brothers, care a mobilizat mii de voluntari în acţiuni comunitare ce au servit întregului oraş. Cele două ONG-uri şi-au unit forţele şi vor gestiona acest proiect în comun. În plus, pentru al doilea an consecutiv, iniţiatorilor de la Betfair România Development li se alătură ca parteneri principali Banca Transilvania, astfel încât 100% din costurile competiţiei sunt acoperite de organizatori, iar taxele de participare vor reprezenta 100% donaţii oferite cauzei.

Walking Month se află la cea de-a 5-a ediţie. În 2015, cei 600 de participanţi au strâns 42.000 de lei pentru dotarea cu aparatură medicală a unui spital de copii din Cluj-Napoca; în 2016, numărul concurenţilor a crescut la 1.440, care au donat 132.126 de lei pentru terapia de care aveau nevoie copiii cu dizabilităţi neuro-motorii. Anul 2017 a adus 146.520 de lei donaţi către Beard Brothers, ceea ce a permis organizaţiei să îşi dubleze capacitatea serviciului The Beard Mobile, primul taxi comunitar gratuit destinat persoanelor care nu se pot deplasa, în timp ce anul trecut 295.000 de lei au fost oferiţi clubului sportiv „Lamont“, pepiniera de campioni paralimpici ai României.

Găsiţi mai multe detalii pe site-ul walkingmonth.ro şi pe pagina de Facebook Walking Month, unde începând de acum şi până în septembrie vor fi publicate periodic toate noutăţile despre acest concurs!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite