Un val polar traversează România: regiunile în care vremea se răceşte considerabil

Un val polar traversează România: regiunile în care vremea se răceşte considerabil

FOTO 123 RF

Vremea se va răci considerabil în următoarele zile, avertizează meteorologii, care afirmă că, deşi un val polar va traversa România, toamna încă nu se va instala în adevăratul sens al cuvântului decât abia în luna octombrie, care va fi una cu temperaturi destul de ridicate pentru această perioadă din an şi lipsită de ploi.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ceea ce priveşte începutul acestei săptămâni, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că intensificările de vânt care se datorează valului polar care îşi face simţită prezenţa mai ales în Vestul Europei se vor resimţi la nivelul întregii ţări, treptat. 
 
Prin urmare, meteorologii au emis şi o informare, valabilă în perioada 23-26 septembrie, perioadă în care vântul va sufla cu rafale de 50 - 60 de kilometri pe oră, va ploua, iar în zona montană la altitudini de peste 1.800 de metri vor fi precipitaţii mixte, arată meteorologii. În plus, aceştia afirmă că temperaturile vor fi cu până la 10 grade mai scăzute decât cele obişnuite pentru această perioadă din an. 
 
Regiunile în care se va răci vremea
 
Meteorologii au mai anunţat că răcirea vremii va continua în jumătatea de nord-vest a teritoriului, iar începând de marţi, 25 septembrie, se va resimţi în toată ţara, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8-10 grade mai coborâte decât cele normale în această perioadă a anului.
 
De asemenea, ANM a emis şi două atenţionări cod galben de vreme rea, valabile pe data de 24 septembrie. Prima atenţionare vizează Banatul, Crişana, Maramureşul, Transilvania, nordul Moldovei şi zona montană, fiind valabilă, luni, între orele 2 – 10.  “În regiunile vizate, vântul se va intensifica temporar, cu viteze de 55...65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65...70 km/h. În zona montană vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale care pe creste vor depăşi 100…120 km/h”, a mai spus Administraţia Naţională de Meteorologie.
 
Cealaltă avertizare este pentru luni, între orele 10 – 23, zonele vizate fiind Oltenia, Moldova, Dobrogea, local Muntenia şi Transilvania, precum şi zona montană.
 
„În regiunile vizate, vor fi intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 55...65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp, îndeosebi în sudul Olteniei, vor fi rafale de peste 65...70 km/h. La munte vântul va continua să sufle tare, cu rafale care pe creste vor depăşi 100…120 km/h”, a mai precizat ANM.
 
Când debutează toamna
 
„E greu de spus când îşi va intra toamna în drepturi. Anotimpurile nu mai sunt ce au fost, se remarcă multe alternanţe. A fost un an atipic, lunile august şi septembrie sunt încă luni de vară. Ne putem aştepta, în continuare, la alternanţe între perioade mai reci şi perioade mai calde. Până miercuri va ţine valul polar, apoi temperaturile din Sud Estul ţării urcă din nou la 30 – 31 de grade Celsius”, a explicat meteorologul de serviciu pentru „Adevărul”. 
 
Potrivit acestuia, deşi luna octombrie va fi cu temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit şi cu foarte puţine ploi, vor exista şi extreme în anumite perioade ale lunii. „Putem avea surprize. Ne aşteptăm la alternanţe şi vreme capricioasă”, a conchis meteorologul.  
 
citeste totul despre: