Vrăjeala din spatele unei iniţiative cu nume de maşină: i74

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
CAESAR, iniţiatorul i74
CAESAR, iniţiatorul i74

Roşie din punct de vedere vizual ca partidul unuia dintre patronii spirituali ai CAESAR (organizaţia iniţiatoare) şi promovată cu mulţi dolari în motoarele de căutare şi pe reţelele de socializare de către copiii unor personaje cu legături în anumite structuri mai mult sau mai puţin oculte, i74 nu este un nou model de autovehicul, ci o iniţiativă care la prima vedere sună foarte bine.

Căţăraţi pe ideea că încrederea cetăţenilor în Parlamentul României e scăzută, tinerii de la CAESAR, susţinuţi de actuali şi foşti ambasadori, secretari de stat şi mulţi alţi exponenţi ai sistemului, s-au gândit să câştige nişte legitimitate cu o iniţiativă cetăţenească ce nu ar schimba mare lucru.

Membrii CAESAR nu ne spun exact ce lege sau regulament vor să iniţieze/modifice, însă propun 3 principii traduse în tot atâtea prevederi care sună foarte bine şi care, ghiciţi ce, există deja adoptate la nivelul Parlamentului. Să le luăm pe rând:

1. vot la vedere, accesibil tuturor cetăţenilor

La nivelul Parlamentului României există deja o procedură de vot electronică, iar rezultatele apar, pentru fiecare punct de pe ordinea de zi şi pentru fiecare reprezentant al neamului în parte, pe site-ul Camerei Deputaţilor. La fel şi la Senat.

2. fiecare absenţă nemotivată a parlamentarilor să fie sancţionată cu 1% din salariu

Există deja şi apare în Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului (art. 33, alin. 4):

Neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în sediul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, se consideră absenţă nemotivată şi are drept consecinţă reţinerea a 1% din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepţia motivării absenţelor în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor şi ale Regulamentului Senatului.

3. Decontările pe baza declaraţiilor pe proprie răspundere nu vor mai fi permise. Pentru a se deconta cheltuieli, va fi nevoie de documente justificative. Pentru că banul public e banul tău şi nu poate fi cheltuit oricum.

Genul acesta de cheltuieli sunt deja transparente, drept dovadă atât indemnizaţia, cât şi cheltuielile cu bunurile şi serviciile (cele privind cabinetele parlamentare) sunt afişate pe site şi pot fi consultate în detaliu printr-o simplă solicitare conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile publice.

Să nu credeţi vreo secundă că apăr parlamentarii şi că am ceva cu tinerii care încearcă să schimbe ceva. Dimpotrivă! Mă doare însă când văd că pe zi ce trece copiii lor, ai şmecherilor care au condus sau devalizat până astăzi ţara şi care şi-au trimis odraslele la studii în străinătate cu o notă de plată de sute de mii de euro, preiau acum frâiele de la mentorii lor bătrâni. E un fenomen extrem de periculos şi o capcană întinsă tinerilor de bună credinţă.

Alexandru Bajdechi, student la drept şi reprezentant al societăţii civile:

Sunt alte lucruri pe care trebuie să le schimbăm în Parlament: lipsa de comunicare între comisii şi societatea civilă, subminarea Parlamentului de către Guvern, întârzierea cu care miniştrii răspund la întrebările şi interpelările parlamentarilor, absenţa miniştrilor de la comisii, faptul că biserica controlează parlamentarii, iar lista poate continua.

Aşadar, "ce aduce nou i74"? Nimic. CAESAR este de fapt o versiune secundă a LSRS (Liga Studenţilor Români din Străinătate), creată special pentru a urca fii de ambasadori, copii de şmecheri şi tineri obedienţi sistemului pe funcţii înalte în statul român. Totuşi, pentru asta au nevoie de legitimitate. Şi ce poate fi mai legitim decât o petiţie cu 100.000 de semnături, prin care dau "generaţiei Facebook" impresia că revoluţionează Parlamentul?

Bună încercare, dar pe mine nu m-aţi convins.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite